call ilustrații

Ai încercat vreodată să lucrezi la o banda desenată? Nu, nu o reproducere a supereroilor tăi preferați, ci ceva autohton. De exemplu: tu, acum 100 de ani. Te-ai gândit cum ar fi fost? Să mergi în trăsuri, să încerci să ai studii, să trăiești după război și normele epocii, să îți bați capul (dacă și în prezent te intereasează subiectul, desigur) cu politica lui Ferdinand și părerile burgheze, să fi mers la Unire sau poate să n-o fi vrut. Cum crezi că te-ai comporta, acum, acolo, atunci? Crezi c-ai putea să ne desenezi asta?

 

Dar de caricaturi ce părere ai? Îți plac? Ai ajuns și pe-acolo deja, închipuindu-ți-le ca superstiții și obiceuri românești de-acum? Poate că da, poate că nu. Chiar dacă nu crezi (mai bine), tot știi despre ce vorbesc. Fie că le-ai auzit în vacanțele de vară la bunici sau de pe la prieteni sau le-ai citit pe vagul internet. Totuși, obiceiurile pe care le avem sunt făcute mai mult sau mai puțin cu mâna noastră. Cu alte cuvinte… care sunt cele mai absurde, proaste,dificile sau amuzante obiceiuri pe care le-ai văzut în jurul tău? Cum le poți ironiza/ schimba/ anula prin intermediul desenului?

 

Trimite-ne desenul tău la adresa redactie@artout.ro până pe 16 septembrie 2018 inclusiv, scriind la subiect mail: concurs ilustratie Art Out.!

 

Tema concursului:

Bandă desenată:

  • România la Centenar, de la 1918, pana in 2018

Caricaturi:

  • Superstiții
  • obiceiuri proaste la români

Concurs organizat de Asociația Art Out.

 Apelul este adresat tuturor persoanelor fizice cu cetățenie română sau cetățenilor străini rezidenți ai României, care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de prezentul Regulament. Nu există restricții de vârstă. Participarea este gratuită.

 

 Juriul este format din:

Laura Găvan – Președinte Art Out, jurnalist și manager cultural

Dragoș Argint – Redactor șef platforma Art Out Lounge

Daniela Vocheci – coordonator proiecte editoriale online Art Out

(Nu pot participa la acest concurs membrii echipei Art Out şi ai Partenerilor şi nici rudele acestora de gradul I.)

 

La concurs pot participa atât autori care au mai publicat, cât și cei care nu au mai publicat.

 

Pentru detalii/ întrebări, ne poți contacta pe adresa asociatie@artout.ro

 

( PS: Revista Art Out este o publicație de artă, arhitectură, patrimoniu și restaurare care se adresează profesioniștilor și iubitorilor artei. Aici scriem cu pasiune despre toate şi o facem liber, fără clişee sau prejudecăţi. Suntem un centru al artelor, dar asta nu înseamnă că pierdem din vedere ce e la fel de important în jurul nostru.)

Dacă vrei să afli mai multe despre noi, uită-te la ce am mai lucrat până acum  https://web.facebook.com/ArtOutAssociation/

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »