Muzeul Naţional Cotroceni va fi deschis vizitatorilor pe data de 1 mai

Muzeul Naţional Cotroceni propune publicului bucureştean şi celui în trecere prin Bucureşti, într-o zi liberă, o incursiune în istorie şi istoria artei decorative, prin vizitarea expoziţiei permanente şi a celor temporare.

Cu o istorie de peste trei secole, ansamblul Cotroceni a avut perioade de evoluţie şi involuţie spectaculoase. Transformat din mănăstire ortodoxă în reşedinţă domnească, devenit palat regal, a decăzut în perioada comunistă fiind mutilat şi transformat în palat al pionierilor. Astăzi, ansamblul este atât destinaţie muzeală, cât şi sediul Administraţiei Prezidenţiale a României.

Muzeul National Cotroceni

Vizitatorii vor putea admira saloanele oficiale, apartamentele familiei regale, expoziţia, dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi soţiei sale, doamna Elena Cuza (cuprinsă în cadrul turului clasic), dar şi expoziţia „Colaje textile în opera Margaretei Sterian”, realizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Buzău (cuprinsă în cadrul turului expoziţional complet).

Programul de vizitare va fi de la ora 9:30 până la ora 16:00 (ora de intrare a ultimului grup de vizitatori).

Programările pentru constituirea grupurilor însoţite de ghizi se pot face telefonic, sunând la numărul de telefon 021-317.31.07 şi online, accesând pagina www.muzeulcotroceni.ro.

Pentru accesul în cadrul muzeului este necesară prezentarea unui act de identitate.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »