Maria Panțur – întrebări și răspunsuri

Să prăznuim mulțumind Acoperitoarei noastre pentru această prea mare milostenie arătată spre neamul creștinesc. Ci tot dinadinsul s-o rugăm ca acum și întotdeauna cu milostivire să ne acopere pe noi, cei care avem nevoie de acoperământul ei.
Acesta este însemnul înscris prin cuvânt pe lucrarea Mariei Pantur, ea însăși o Marie, stea a mării. Amintind de o pictopoezie, lucrarea Mariei Pantur nu este doar o o rugăciune de slavă și protecție, ci o amplă viziune a sacrului marial revărsat peste lumea profană.
Tot în cadrul expoziției ,,Steaua Mării – Ipostaze ale Maicii Domnului’’, Maria Panțur mai expune o fumoasă vitraliu în dulce stil medieval și un vas de sticlă de subtilă formă neocreștină.

– Ce este o fereastră?

O fereastră reprezintă poate cea mai importantă parte dintr-un om, conexiunea invizibilă, dar perceptibilă, cu Dumnezeu, Universul. Este decizia fiecăruia dacă alege să țină închisă respectiva fereastră, punând-o la îndoială, sau se lasă cuprins de energia divina, făcându-și astfel lumină în viața. Cert e că pentru toată lumea decide propriul liber arbitru.

Ce inseamnă religia pentru tine?

Pentru mine, personal, religia nu intră intr-o categorie, nu are norme, restricții, este una și aceeași pentru toți, în esență fiind doar… acceptare și iubire.

– Dacă ai avea de ales să lucrezi doar pictură, sticlă sau vitraliu, ce ai alege?

După cum ales și secția la Universitatea Naționala De Arte Decorative și Design, voi merge în continuare la Master la departamentul Ceramică-Sticlă-Metal, cu specializare în domeniul sticlei. M-am îndrăgostit de acest material fascinant și voi urmări toate tehnicile posibile, respectiv, gravură în sticlă, deformare prin fuziune, vitraliu, lucru la cald, pâte de verre, etc.

Ce muzică te inspiră cel mai mult?

Muzica o aleg în funcție de starea mea de spirit, sau mai bine zis starea de spirit o aleg în funcție de muzică, dar inspirația maxima totuși o regasesc într-o categorie ce nu are o denumire anume, un fel de “mix electric” ce are în compoziție muzică ambientală, sunete din natură, ceva medieval, dar pop și rock in același timp, cum e Grimes.

Care este operat ta de artă preferată?

Grea decizie…dar axându-ma pe momentul prezent voi allege totuși “Chroma Cube”, a lui Jack Storms.

– Ce proiecte de viitor ai?
În viitor proiectul meu de cercetare în cadrul celor doi ani de master se bazează pe studierea iluziilor optice, transpunerea lor in sticlă, studiul relației organic-geometric, mai exact, numele fiind “Dispersia optică în rețele”.

Un interviu de Mihai Moldoveanu

 

DSCN5902 DSCN5905 DSCN5914 DSCN5932

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »