LAUREAȚII celei de-a XIV-a ediţii a Premiilor FORUMULUI MUZICAL ROMÂN, un eveniment găzduit de Ziua Unirii la OPERA COMICĂ PENTRU COPII!

Vineri, 24 ianuarie 2014 a avut loc la OPERA COMICĂ PENTRU COPII, decernarea PREMIILOR FORUMULUI MUZICAL ROMÂN – 2013, o manifestare inițiată de directorul fondator Smaranda Oțeanu Bunea în cadrul căreia au fost laureate de-a lungul anilor peste două sute de personalităţi ale culturii, ale artei muzicale şi coregrafice româneşti.

Ediţia din acest an a fost una aniversară şi a marcat 15 ani de la FONDAREA şi 10 ANI de la INSTITUŢIONALIZAREA OPEREI COMICE PENTRU COPII.

Zeci de personalități ale vieții cultural-artistice și muzicale românești, alături de un public numeros, s-au strâns la OPERA COMICĂ PENTRU COPII pentru a-i aplauda pe laureații celei de-a XIV-a ediţii a Premiilor Forumului Muzical Român, un eveniment organizat, tradițional, chiar de Ziua Unirii.

Au fost acordate Premiul ”In Honoris” Primarului General al Capitalei Sorin Oprescu și Premii de Excelență următoarelor personalități cultural-artistice: Prof.Univ.Dr. Grigore Constantinescu, soprana Silvia Voinea, tenorul Florin Diaconescu, scenograful Viorica Petrovici, director de imagine al Operei Comice pentru Copii, actrița Stela Popescu, compozitorul Dumitru Lupu, Radu Anghel Vasilescu, directorul Palatului Național al Copiilor, Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură din Constanța, Liviu Manolache, fondator al Festivalului ”Mamaia Copiilor”, Ioan Bojin, directorul Filarmonicii de Stat din Sibiu, regizorul Cristian Mihăilescu, coregraful Valentin Roșca, Ana Toboșaru, director Uniunea Criticilor Muzicali ș.a.

Ineditul ediției din acest an a Premiilor Forumului Muzical Român a constat și în acordarea unor Premii Nominale de către laureaţii distinşi cu Premii de Excelenţă: Premiul “STELA POPESCU”, tenorului Valentin Racoveanu, Premiul “GRIGORE CONSTANTINESCU”, compozitorului Roman Vlad, Premiul “SILVIA VOINEA”, sopranei Gabriela Daha, Premiul “FLORIN DIACONESCU”, tenorului Vicențiu Țăranu, Premiul “DANIELA CARAMAN-FOTEA”, solistei Roberta Enișor și Premiul “VIORICA PETROVICI”,  coregrafului Cătălin Caracaș.

Iată palmaresul Galei Premiilor FORMULUI MUZICAL ROMÂN pentru anul 2013 :

PREMII DE EXCELENŢĂ

1. Prof. Univ. Dr. GRIGORE CONSTANTINESCU

2. SILVIA VOINEA

3. FLORIN DIACONESCU

4. VIORICA PETROVICI

5. DANIELA CARAMAN FOTEA

6. STELA POPESCU

 

PREMII NOMINALE

1. Premiu “STELA POPESCU” – VALENTIN RACOVEANU

2. Premiul “GRIGORE CONSTANTINESCU” – ROMAN VLAD

3. Premiul “SILVIA VOINEA” – GABRIELA DAHA

4. Premiul “FLORIN DIACONESCU” – VICENTIU ŢĂRANU

5. Premiul “DANIELA CARAMAN-FOTEA” – ROBERTA ENIŞOR

6. Premiul “VIORICA PETROVICI” – CATALIN CARACAŞ

 

PREMII DE EXCELENŢĂ

1. RADU ANGHEL VASILESCU – Directorul Palatului Naţional al Copiilor

2. IOAN BOJIN – Directorul Filarmonicii de Stat din Sibiu

3. GHEORGHE UNGUREANU – Directorul Casei de Cultură Constanţa

4. DUMITRU LUPU – Compozitor

5. LIVIU MANOLACHE – Fondatorul Festivalului “MAMAIA COPIILOR”

6. LILIANA CONSTANTINESCU – Redactor revista “Melos”

7. CRISTIAN MIHAILESCU – Regizor

8. VALENTIN ROŞCA – Coregraf

9. SORINA GOIA – Redactor şef – Radio România Cultural

10. IVONA CRISTESCU – Realizator emisiuni culturale – Televiziunea Română

11. ANA TOBOŞARU – Director Uniunea Criticilor Muzicali

12. ALEXANDRA MIRCEA – Relaţii cu Publicul, OPERA COMICĂ pentru COPII

13. CONSTANTIN GEORGESCU – Relaţii cu Publicul, OPERA COMICĂ pentru COPII

14. VOICU ENACHESCU – Fondatorul Corului “Preludiu”

 

PREMII SPECIALE

Premiul IN HONORIS

Prof. Dr. SORIN MIRCEA OPRESCU – Primarul General al Capitalei

Premiul de Excelenţă

MARCEL NICOLAESCU – Viceprimarul Capitalei

 

Decernarea premiilor a fost urmată de musicalul de succes “SOACRA CU TREI NURORI cu STELA POPESCU în rolul principal. Marea actriţă semnează şi regia celei mai noi premiere a care a avut premiera la sfârșitul anului trecut și care s-a jucat toată luna ianuarie. Scenografia este semnată de Viorica Petrovici (Premiul de Excelenţă la Gala Premiilor FORMULUI MUZICAL ROMÂN 2013), nominalizată în 2011 la Premiile Cesar pentru costumele din filmul „Izvorul femeilor” de Radu Mihăileanu, asistent de regie este tenorul Valentin Racoveanu (Premiul “STELA POPESCU” la Gala Premiilor FORMULUI MUZICAL ROMÂN 2013), iar coregrafia aparţine lui Mihai Babuşka şi lui Vali Roşca (Premiul de Excelenţă la Gala Premiilor FORMULUI MUZICAL ROMÂN 2013).

2014 a debutat la Opera Comică pentru Copii cu musicalul

”Soacra cu trei nurori” cu STELA POPESCU în rolul principal şi regizor

 

OPERA COMICĂ PENTRU COPII Bucureşti (Sala Giuleşti)

„SOACRA CU TREI NURORI”

Musical de Roman Vlad, după povestea lui Ion Creangă

Regia: STELA POPESCU  /  Scenografia: VIORICA PETROVICI

Asistent regie: VALENTIN RACOVEANU

  •  

Vineri  31 ianuarie 2014 – ora 17.00

  •  

În Decembrie 2013, OPERA COMICĂ PENTRU COPII a prezentat o nouă premieră pe scena Sălii Giuleşti: musicalul „SOACRA CU TREI NURORI”, după binecunoscuta poveste a lui Ion Creangă. Acest spectacol care s-a bucurat de un succes extraordinar a fost programat şi în luna ianuarie 2014.

STELA POPESCU revine astfel la OPERA COMICĂ PENTRU COPII într-o dublă ipostază: cea de interpretă a rolului principal  şi de regizor. Marea actriţă a montat şi musical-urile de succes „Scufiţa Roşie” şi „Diamantul şi gâsca” pe scena OPEREI COMICE PENTRU COPII, iar acum revine cu „Soacra cu trei nurori” pe muzica tânărului şi talentatului compozitor Roman Vlad.  Acesta  a mai semnat pentru aceeaşi „scenă” şi musicalurile: „Piatra din casă” (după Vasile Alecsandri), „O noapte furtunoasă” (după Ion Luca Caragiale) – spectacol jucat în SUA, pe Broadway pe scena celebrei Town Hall, „Scufiţa Roşie” (după Fraţii Grimm) şi „Diamantul şi gâsca” (după Sir Arthur Conan Doyle). „Soacra cu trei nurori a constituit pentru mine o reală provocare şi plăcere, pentru că acţiunea implică şapte personaje foarte bine conturate în acţiune, cărora m-am străduit să le găsesc corespondeţe muzicale adecvate. Cum era şi firesc, a trebuit să ţin cont de publicul foarte tânăr, să scriu o muzică atrăgătoare, accesibilă, şi în acelaşi timp să contribui, prin structuri componistice specifice, la realizarea unui spectacol cu ecou în actualitate.” – a spus Roman Vlad.

Scenografia este semnată de Viorica Petrovici (nominalizată în 2011 la Premiile Cesar pentru costumele din filmul „Izvorul femeilor de Radu Mihăileanu), asistent de regie este tenorul Valentin Racoveanu, iar coregrafia aparţine lui Mihai Babuşka şi lui Vali Roşca. Alături de Stela Popescu şi de baletul Operei Comice pentru Copii, joacă Raluca Oprea, Oana Şerban, Roberta Enişor, Lucia Racoveanu, Jennifer Dumitraşcu, Gabriela Daha, Andrei Lazăr, Daniel Filipescu, Fang Shuang, Bogdan Şerban, Levente Ambrus, Andrei Roşu s.a.

OPERA COMICĂ PENTRU COPII București

21 PREMII INTERNAŢIONALE

30 PREMII NAŢIONALE

aprox. 200 de SPECTACOLE / stagiune

peste 60.000 de SPECTATORI/ stagiune

60 de TITLURI în REPERTORIUL GENERAL

TURNEE INTERNAȚIONALE : Croaţia (iunie 2004, iulie 2006, iunie 2009), Austria (mai 2007), Coreea de Sud (iunie 2007), India (noiembrie 2007, noiembrie 2008, noiembrie 2009,  ianuarie 2013), Israel (noiembrie 2006, februarie 2008, mai 2009), Spania (aprilie 2008), Franța (mai 2008), Canada (octombrie 2008, decembrie 2009), USA (octombrie 2008, mai 2011),  Italia (iulie 2009), Tunisia (iulie 2009), Republica Dominicană (februarie 2010), Egipt, Germania (iunie 2010, iunie 2011), Emiratele Arabe Unite (ianuarie 2011), Kuwait (mai 202), Sri-Lanka (Decemrie 2012), Bulgaria (august – septembrie 2013), Cehia (octombrie – noiembrie 2013).

Își dau concursul TINERE VEDETE ale SCENEI LIRICE ROMANEȘTI

OPERA COMICĂ pentru COPII este o Instituție Publică de Cultură a Primăriei Municipiului București

Pentru rezervare bilete: 021/319.28.19, luni – vineri, orele 9.00 – 16.00.

Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »