Interviu cu Mihai Cristian Tentea

Mihai Cristian Tentea a fost premiat cu trofeul "Rookie Trophy" la Königssee

Interviu cu Mihai Cristian Tentea – campion naţional la bob

Zilele trecute am avut ocazia de a lua legătura cu Mihai Cristian Tentea. Tânărul sportiv are vârsta de 19 ani, locuieşte în localitatea Mărăcineni şi este campion naţional la bobul de două persoane. El face parte din Lotul Olimpic de Tineret. A ocupat locul trei la a şasea etapă a Cupei Europei din La Plagne, împreună cu Ciprian Nicolae Daroczi. Cei doi au încheiat concursul cu timpul 2:01,45. Sportul pe care îl practică, anume bobul, pune foarte mult accent pe sincronizarea echipajului. Punctează direct startul şi momentul de pornire.  În următorul interviu vom afla mai multe despre Mihai Cristian Tentea și implicit, despre sporturile de iarnă.

Partia de bob

Melisa Mihăiţă: Cum a fost primul tău contact cu sportul?

 

Mihai Tentea: A fost puțin cam bizar pentru mine. Nu ştiam nimic despre sport şi nu ştiam dacă sunt bun la asta. Am început să practic atletismul în clasa a V-a şi de atunci sportul a rămas un stil de viaţă pentru mine. Nu mă pot vedea făcând altceva.

M.M.: De cât timp practici bob?

 

M.T.: M-am apucat de bob în toamna lui 2014, deci au trecut aproape trei ani şi jumătate.

M.M.: Cine te-a îndrumat spre acest sport?

M.T.: Am fost îndrumat spre acest sport de domnul Iulian Păcioianu, care m-a sfătuit să mă apuc de bob, pentru că am un fizic specific acestui sport.

M.M: Îţi aminteşti prima competiţie de bob?

M.T.: Desigur. A avut loc la Lillehammer, unde am ocupat locul cinci în proba de monobob. A fost ceva nou pentru mine şi o experienţă pe care nu o voi uita niciodată.

Mihai Tentea în competiția de monobob de la Lillehammer din 2016

M.M.: Ce înseamnă pentru tine acest sport?

 

M.T.: Pentru mine sportul acesta înseamnă totul. Nici nu pot descrie senzaţia pe care o simţi când cobori pe pârtie cu bobul. Este adrenalină pură. Un sport extrem, care m-a cucerit.

M.M.: De cât timp formezi o echipă cu Ciprian Daroczi şi cum aţi ajuns să lucrați împreună?

 

M.T.: Eu şi Daroczi Ciprian am fost colegi încă din clasă a V-a. Am făcut atletism împreună timp de patru, cinci ani, iar el mi s-a alăturat mie de şapte luni. Este primul sezon împreună.

 

M.M.: Care este tehnica la bob pe care o aplici pentru a avea succes?

Bob-1

 

M.T.: Nu există neapărat o tehnică câştigătoare la bob. Fiecare pilot are un stil diferit de a conduce bobul. Cel mai important la bob este să ai un start tare (primii 50 de metrii din pârtie). E nevoie şi de nişte materiale de calitate (patine rapide si bob rapid), pentru că oricât de bine ar conduce un pilot bobul, fără materiale şi start tare nu se poate face nimic.

M.M.: Care sunt consecinţele unei tehnici greşite? Te-ai confruntat cu vreo accidentare gravă?


M.T.: În cazul în care un pilot greşeşte manevrele pe care trebuie să le execute pe viraje, se pot întâmpla accidente (răsturnări). Din fericire până acum nu am avut nici o răsturnare gravă. Boburile sunt mult mai sigure decât au fost în trecut. Răsturnările fac parte din etapa de învăţare a unui pilot şi sunt inevitabile.

M.M.: Ce ne poți spune despre domnul antrenor Iulian Păcioianu?


M.T.: Domnul Iulian Păcioianu este antrenorul lotului naţional de bob încă din 2003. A participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă şi la alte trei ediţii ca antrenor. Este antrenorul meu personal din anul 2014 şi am reuşit să ocup locul patru la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lillehammer alături de dumnealui. Este un antrenor de excepţie şi este implicat în tot ceea ce face.

Mihai Tentea și Ciprian Daroczi
Mihai Tentea și Ciprian Daroczi

M.M.: Cum e o zi de antrenament? Cât timp petreci pe pârtie?

 

M.T.: O zi de antrenament îmi ocupă în jur de cinci, şase ore pe zi. Avem antrenamente de coborâri cu bobul, dimineaţa, care poate dura până la trei, patru ore şi seara un antrenament la sala de forţă sau pe stadion, pentru încă două ore. Este un sport greu care necesită multă pregătire fizică şi trebuie să ne antrenăm mereu. Zilele de pauză sunt rare, dar fără perseverenţă nu poţi reuşi.

 

M.M.: În trecut ai practicat atletismul. Care au fost rezultatele tale pe pista de alergare?

M.T.: În trecut am practicat atletismul timp de cinci ani în grupa doamnei profesor Otilia Eşanu. Am avut câteva titluri de campion naţional pe parcursul carierei mele.

M.M: Care este legătura între bob și atletism?

 

M.T.: Altetismul este un sport care dezvoltă foarte mult calităţile motrice ale unui sportive, precum: viteza, îndemânarea şi forţa. Aceste calităţi sunt necesare pentru un sportiv care practică bob. De aceea, aproape toţi cei care practică acest sport, la un nivel înalt, au venit din atletism.

M.M.: Cum iţi doreşti să evoluezi pe viitor? Care e cea mai mare aspiraţie a ta în sport?

 

M.T.: Pe viitor îmi doresc să progresez constant. Să continui să mă dezvolt fizic, mental şi să devin un atlet mai bun. Aş vrea să mă apropii cât mai mult de un podium mondial de seniori şi să particip la cel puţin patru ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă.

M.M.: Ce reprezintă pentru tine fiecare medalie obţinută?

M.T.: Fiecare medalie obţinută de-a lungul timpului reprezintă pentru mine răsplata tuturor eforturilor depuse. Mă motivează să continui. Acestea reprezintă pentru mine ceva special din trecutul meu cu care o să mă mândresc întotdeauna.

Mihai Cristian Tentea a fost premiat cu trofeul "Rookie Trophy" la Königssee
Mihai Cristian Tentea a fost premiat cu trofeul „Rookie Trophy” la Königssee

Interviu realizat de: Melisa Maria Mihăiţă

 

 

Sursa foto 1: Viesturs Lācis, http://rekords.lv/

Sursa foto 2: Jed Leicester

Sursa foto 3: Mihai Tentea

Sursa foto 4: Mihai Tentea

Sursa foto 5: Mihai Tentea

 

 

Imagine 1: Pârtia de bob

Imagine 2: Mihai Tentea în competiția de monobob de la Lillehammer din 2016

Imagine 3: Mihai Tentea și Ciprian Daroczi

Imagine 4: Mihai Tentea și Ciprian Daroczi alături de domnul antrenor Iulian Păcioianu

Imagine 5: Mihai Cristian Tentea a fost premiat cu trofeul „Rookie Trophy” la Königssee

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »