Expoziție de artă contemporană pictură și sculptură “IARNA”

Expoziția este deschisă publicului în perioada 2 decembrie 2013 – 15 ianuarie 2014. 

 4 ART are plăcerea să va invite la vernisajul expoziției “Iarna, ce va avea loc pe miercuri 4 decembrie, orele 19 :00 la InSpayer Bistro, Str. Batistei nr. 24 A, vis-a-vis de Înaltă Curte de Casație și Justiție.

 Grupul 4Art și Inspayer Batistei vă invită să vizionați expoziția de artă intitulată sugestiv “Iarna. Această expoziție conține lucrări de picturăși sculptură inspirate de perioada cea mai frumoasă a anului: puritatea zăpezii, luna cadourilor,  bucuria sărbătorilor de iarnă, steluțele de lumină, frumusețea clipelor petrecute alături de prieteni și familie, toate și-au găsit o cale de exprimare în lucrările de artă ale membrilor grupului 4Art: Alina Manole, Cristian Crestincov și Răzvan Stanciu. 

Despre InSpayer Bistro

Imobilul care găzduieşte InSpayer Bistro, cunoscut și sub denumirea deCasa Marmorosch Blank, a fost ridicat în anul 1900. Proprietarul,Herman Spayer, un mare proprietar şi industriaş a apelat la celebrul arhitect Louis Blanc pentru a realiza o construcție elegantă, stil Ludovic al XV-lea. Clădirea este înscrisă pe lista monumentelor istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local, elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor. În perioada interbelică, imaginea Palatului H. Spayer era una de referință pentru București, fotografia acestuia fiind imprimată pe cărți poștale, vederi ilustrate și ghiduri turistice. Poziţionat central, cu o arhitectură deosebită şi o capacitate mare de locuri pentru desfăşurare de evenimente, InSpayer Bistro, îşi propune prin activităţile artistice şi conexe să devină un loc de relaxare şi bună dispoziţie pentru iubitorii de frumos şi nu numai.

Despre Grupul 4 Art

Grupul 4 Art a luat naştere din iniţiativa artiştilor vizuali Alina Manole, Cristian Crestincov și Răzvan Stanciu de a contribui prin lucrările lor la îndeplinirea valenţelor pe care arta contemporană le înregistrează: cea a dialogului dintre artistul vizual și public și, nu în ultimul rând, cea a educării vizual estetice. Tinerii au în palmaresul lor multiple participări la expoziții de grup, dar și expuneri personale, în ţară și în Bucureşti.

 

Pentru informatii suplimentare, vă invităm să accesaţi

blogul 4Art şi pagina de facebook .

Print Friendly, PDF & Email

0 thoughts on “Expoziție de artă contemporană pictură și sculptură “IARNA”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »