Concertul DestinNatie AdrianNaidin.ro va fi reluat pe 26 decembrie, la TNB, de la ora 17:30

Admiratorii îndrăgitului artist Adrian Naidin au ales ca ”DestinNație” concertul de Crăciun, programat luni, 26 decembrie, la Sala Studio a Teatrului Național București, de la ora 20:30, cumpărând aproape toate biletele, în numai două săptămâni.

afis_concert_naidin_ro

Cum locurile din sala de spectacol par întotdeauna a fi prea puține, atunci când Adrian Naidin își anunță prezența pe scena Teatrului Național București, protagoniștii evenimentului au decis să ridice cortina pentru încă o reprezentație, cu începere de la ora 17:30. Așadar, vă invităm să vă bucurați de Sfânta Sărbătoare a Crăciunului în compania unor muzicieni români veritabili.

Cătălina Naidin (vioară și voce), Ionuț Micu (tobe) și Adrian Andrei (chitară) îl vor însoți pe Adrian Naidin (violoncel și voce) în periplul muzical intitulat ”DestinNatie AdrianNaidin.ro”. Pe parcursul concertului, spectatorii vor putea asculta interpretări inedite ale melodiilor compuse de artist în ultimii trei ani, piese compuse în perioada de convalescență precum și o serie de colinde, unele dintre ele culese sau compuse chiar de Adrian.

Biletele pentru concertul ”DestinNație AdrianNaidin.ro”, de la ora 17:30, au fost puse în vânzare la casa de bilete TICKETNET din Unirea Shopping Center, etaj 2, casa de bilete a TNB sau online pe:  www.ticketnet.ro, www.bilet.rowww.eventim.ro, www.bilete.ro și www.iabilet.roPrețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, astfel: 25 lei – Cat.III, 35 lei – Cat.II și 50 lei – Cat.I.

Cătălina Naidin – vioară și voce; a absolvit Academia de Muzică Gheoghe Dima din Cluj, specializarea Pedagogie Muzicală, ocupă în prezent postul de director al Centrului Muzical Naidin Concerts. A obținut premii naționale și internaționale la concursuri renumite de interpretare muzicală.

Ionuț Micu – tobe. A început să cânte la vârsta de 9 ani, la acordeon. La 11 ani avea prima trupă, de heavy metal, apoi și-a descoperit adevărata vocație: tobele. A fost îndrumat, încă de la vârsta de 14 ani, de Ovidiu Lipan Țăndărică. A cântat inițial în formația Talisman, au urmat Krypton, Compact și, mai apoi, Phoenix. În prezent este liderul formației RIT, a cărui gen de muzică este un amalgam de muzică rock și etno.

Adrian Andrei – chitară. Adrian Andrei este compozitor, chitarist și profesor de chitară la Școala Gimnazială de Arte nr.3 din București. A obținut premii la cele mai importante concursuri de chitară din țară și a susținut numeroase recitaluri atât solo cât și împreună cu frații săi, Constatin și Aurelian, cu care formează trio-ul de chitare intitulat Trio Andrei. De mai bine de doi ani, activitatea lui Adrian Andrei pe scenele din București a făcut ca muzica sa, alături de interpretările sale inspirate să fie un reper în viața artistică a capitalei.

Adrian Naidin – a absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduta”,  Secția Violoncel și Muzică de Cameră. A debutat în 1998 ca artist instrumentist la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Între 2000 și 2003 a colaborat cu Teatrul Național București pentru muzica de teatru. Din 2001 este membru al Orchestrei Naționale Radio din București.

Cu siguranță căutările sale, ca artist, au găsit în inimile melomanilor nu doar răspunsuri la frământările și efervescențele interioare, dar și o admirație profundă pentru simplu și frumos.

Născut și crescut în Ardeal, din tata oltean și mama basarabeancă, lui Naidin îi place să spună: “Tatăl meu este din Oltenia, deci 50% sunt oltean. Mama mea este din Basarabia, deci 50% sun tmoldovean și 50% sunt ardelean. Deci sunt 150% român”.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »