Concert de Paste la Muzeul National Cotroceni

 

Muzeul Naţional Cotroceni vă invită miercuri, 20 aprilie 2010, orele 18.00 la un concert prilejuit de Sfintele Paşti.

Continuând tradiţia concertelor pascale în ambianţa rafinată a Salonului Cerchez, anul acesta vă propunem o incursiune lirică în universul spiritual al sărbătorilor pascale, printr-un repertoriu ce reuneşte piese religioase în interpretarea Corului de cameră Accoustic, dirijat de Daniel Jinga.

În program figurează lucrări semnate Ioan D. Chirescu, Gavriil Musicescu, Paul Constantinescu, Marţian Negrea, Gheorghe Cucu, Irina Odăgescu, Nicolae Lungu, Alessandro Scarlatti, Randall Thompson, Hall Johnson, Harry Dixon Loes.

Corul de cameră Accoustic a fost înfiinţat în primavara anului 2001, de către un grup de tineri, cu scopul de a promova o muzică ce se află la graniţa dintre clasic şi modern. Este format dintr-un număr de 35 de tineri corişti, dornici de a duce mai departe arta corală românească şi de a demonstra că şi tânăra generaţie este capabilă de preformanţe notabile. Corul are un standard vocal înalt şi un repertoriu foarte interesant: de la muzica renaşterii (atât religioasă cât şi profană) până la muzica simfonică, modernă şi contemporană, folclor, madrigal, muzică de teatru, muzică de film, pop-jazz ”a cappella” etc.

Corul de cameră Accoustic are şi o bogată activitate concertistică atât în ţară cât şi în străinătate: Bucureşti, Ploieşti, Cernavodă, Galaţi, Elveţia, Italia, Israel, Grecia, Suedia, Danemarca, colaborări la diverse proiecte cu teatrele (Bulandra, Metropolis, Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian”) şi Opera Naţională Bucureşti, ca şi o serie de înregistrări: cu Societatea Română de Radiodifuziune, CD – “Colinde de Craciun” (Electrecord 2003), CD – “Liturghia Sf. Ioan” (Universitatea Nationala de Muzica – Studioul George Enescu, Bucuresti 2004).

Medalia de aur pe care Corul de cameră Accoustic a câştigat-o la Competitia Corală Internatională de Muzică Sacră, ediţia a XVI-a (Preveza – Grecia, iulie 2010), reprezintă o recunoaştere a valorii acestuia, promovând astfel muzica românească, în marea familie a culturii europene.

Daniel Jinga este dirijor fondator al Corului de cameră ”Accoustic” din anul 2001. Este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – Facultatea de compoziţie, muzicologie şi pedagogie muzicală în anul 2003 şi doctorand al aceleiaşi universităţi cu teza "Rolul corului în spectacolul de opreră Wagnerian". A urmat şi două Masterclass de dirijat coral: în 2004 – dirijat coral şi stilistică dirijorală ţinut la Sinaia de către Sharon Hansen – profesor la Universitatea din Winsconsin Milwaukee (USA) şi în 2006 în Bulgaria (Rousse), ţinut cu Corul "Arnold Schoenberg" , de către profesorul Erwin Ortner din Viena.

Daniel Jinga a dirijat şi Corul Naţional de Cameră "Madrigal" dar şi Orchestra "Symphonic Band", iar între anii 1997-1999 a fost membru al Coralei "Te Deum laudamus", Corul de Cameră "Preludiu" şi Corul Naţional de Cameră "Madrigal".

A susţinut sute de concerte în ţară şi străinătate în compania unor renimiţi artişti români: Angela Gheorghiu, Felicia Filip, Nicolae Voiculeţ, Vlad Miriţă, dar şi cu Orchestra Filarmonică "George Enescu" din Bucureşti. A colaborat în calitate de director muzical cu Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti, Teatrul Bulandra, Metropolis, Teatrul Naţional din Timişoara.

Dirijorul Daniel Jinga a obţinut în anul 2003 premiul pentru debut în activitatea dirijorală, acordat de Asociaţia Naţională Corală din România şi premiul pentru cel mai bun dirijor la Festivalul Coral Argos Orestiko, Grecia.

 

Parteneri:

Apa Nova

Konica Minolta

Tymbark

Start S.A.

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Bucureşti FM, RFI Romania, Agenţia Naţională de Presă "Agerpres", Traveller Magazin, Onlinegallery.ro, Cronica Română, , România Liberă, Căminul, Şapte Seri, , Revista Istorie şi Civilizaţie, LiterNet.ro, Senso TV, Art Out, Revista ”Vacanţe la ţară”, Fundaţia Culturală ”Magazin Istoric”, Spectacole Bucureşti.

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »