Comedii savuroase la Teatrul Evreiesc de Stat

Comedii pline de farmec si rafinament vor avea loc
saptamana aceasta la Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Evreiesc de Stat este o institutie vie, cu o oferta cultural-artistica extrem de variata si de atractiva. Publicul este unul select, pe masura marilor actori care urca scena teatrului.
Iata ce spectacole vor avea loc in perioada imediat urmatoare:

YOM KIPPUR – JOI, 16 OCTOMBRIE, ORA 19.00

Yom Kippur

DISTRIBUTIA: Dorina Păunescu, Raluca Aprodu / Alexandra Fasolă, Denisa Dogaru, Mihaela Velicu, Aurora Păunescu

REGIA: Alexandru Jitea

SINOPSIS: Tema piesei este dragostea, concretizată sub forme şi
sensuri diferite: dragostea maternă, religioasă, familială. Sau lipsa ei. Dragostea care-i desparte pe oameni, pentru ca apoi să-i
reunească. Sau nu. Acțiunea se petrece în ajunul şi în ziua de Yom
Kippur (Ziua Ispăşirii), cea mai însemnată sărbatoare evreiască.
Patru surori adulte se adună în casa părintească la apelul mezinei, care le anunţă că mama lor a disparut. Ele află că ceea ce le-a făcut să devină caractere atât de diferite, aproape ireconciliabile, a fost faptul că mama lor a fost o altă mamă pentru fiecare dintre ele. De Yom Kippur (Ziua Iertării), zi de sărbătoare în care totul se opreşte în Israel, cele patru surori sunt forţate astfel să reconsidere trecutul, pentru a se înţelege mai bine, fiecare pe sine, şi între ele, în viitor. Vieţile lor proprii capătă un nou înţeles la capătul acestei zile de Yom Kippur. Sau poate, în sfârşit, capătă unul. Şi, ca dupa orice zi de Yom Kippur, un nou început este posibil.

CRIMA DIN STRADA LOURCINE – SÂMBĂTĂ, 18 OCTOMBRIE, ORA 19.00

Crima din strada Lourcine

DISTRIBUTIA: Mihai Ciucă, Cornel Ciupercescu, Nicolae Călugărița,
Cătălin Stelian, Monia Pricopi

REGIA: Dan Tudor

SINOPSIS: După o noapte de chef, onorabilul domn Lenglumé se trezeşte la el în pat alături de un bărbat complet străin! Mahmureala nu face casă bună cu memoria, dar până la urmă cei doi se lămuresc: Lenglumé şi Mistingue sunt vechi colegi de şcoală, care s-au văzut la o întâlnire a foştilor elevi. Până aici toate bune. Dar ce caută în buzunarele lor o bonetă, o buclă, un pantof de femeie şi, mai ales, o bucată de cărbune? Nici unul din ei nu-şi aminteşte de nimic. Dar când îşi aruncă la micul dejun privirea peste ziarul de dimineaţă, ce oroare! În timpul nopţii, o biată cărbunăreasă a fost ucisă, iar poliţia e deja pe urmele asasinilor! Cei doi încep să bănuiască: cu mintea înceţoşată de beţie, au comis amândoi abominabila faptă! Un singur lucru mai poate fi făcut: dovezile trebuie să dispară, iar martorii la crimă… eliminaţi!

AZILUL AMANȚILOR – DUMINICĂ, 19 OCTOMBRIE, ORA 19.00

Azilul amantilor

DISTRIBUTIA: Mihai Ciucă, Viorica Bantaș, Cornel Ciupercescu, Geni
Brenda / Arabela Neazi, Nicolae Botezatu, Roxana Guttman, Cristina
Cîrcei

REGIA: Dan Tudor

SINOPSIS: Spectacolul ne spune povestea lui Harriet, care joacă pe
degete doi bărbați, până când entorsa suferită de unul dintre ei
riscă să-i dea peste cap delicata echilibristică. O mulțime de
complicații care te scot din minți: „Sunt iubita a doi bărbaţi”,
spune Harriet. „A fost un an tare greu pentru femeile întreținute”. O comedie turbulentă despre o femeie cu doi amanţi căsătoriţi şi despre aiuritoarele tribulații ale unui triunghi amoros ilicit, cu tendințe pentagonale. Atenție: în caz de râs, adresați-vă medicului sau farmacistului!

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »