Centrul de teatru REPLIKA

Deschiderea Centrului de Teatru Educațional Replika are loc prin două evenimente: o recepție în data de 13 februarie, de la ora 19:00, la care va cânta orchestra de copii a orașului Otopeni – MEZZOFORTE SOUL MUSIC și pe 14 februarie, de la ora 19.00, va fi prezentat spectacolul Familia Offline, după un text de Mihaela Michailov, în regia lui Radu Apostol.
Centrul de Teatru Educational REPLIKA
Centrul de Teatru Educațional Replika este un proiect al Asociației Culturale Replika (Compania Replika) și reprezintă un spațiu de cercetare educațională și creație artistică, dedicat în special publicului tânăr.
Centrul este axat pe proiecte teatrale cu relevanță socială, demersuri de artă participativă, ateliere, dezbateri, conferințe, discuții cu publicul, proiecții de filme pe teme educaționale, întâlniri cu profesori, educatori teatrali și inițiatori de proiecte culturale cu impact social.
Centrul va prezenta din februarie până în iulie 2015, spectacole de teatru pentru publicul tânăr, centrate pe problematici specifice universului copiilor și adolescenților, printre care: Amintiri din epoca de școală, Confesiunile unui câine, Copii răi, Familia Offline. Pe lângă spectacole de teatru, vor fi realizate, în perioada februarie-mai, 3 ateliere educaționale pentru adolescenți: un atelier de scriere dramatică, un atelier de teatru și un atelier de comunicare vizuală.
Centrul de Teatru Educațional Replika își propune să dezvolte și să promoveze programe de cercetare artistică și creații pe teme și subiecte stringente din societatea contemporană, valorizând o artă solidară cu lumea în care trăim. Centrul își propune să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă. Artiști, activiști, educatori acționează prin intermediul unor inițiative artistice, se educă reciproc și produc schimbări în societatea contemporană.
Centrul de Teatru Educațional Replika se dorește un spațiu al schimbării sociale prin arta educațională și creațiile deschise spre categorii marginalizate.

Parteneri
PARTENERI PRINCIPALI: Teatrul Mic, Fundația Centrul Cultural European, Centrul Național al Dansului București, Colegiul Național Gheorghe Șincai
PARTENERI: ActiveWatch, Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională
PARTENERI MEDIA: CriticAtac, Gazeta de Artă Politică, LiterNet, Metropotam, Pandora’s, Think Outside the Box, Sub25, ȘapteSeri

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »