Acceptarea celorlalți

alteritate

Abstract: Cei mai mulți dintre noi au rețineri, prejudecăți și refuză orice contact cu oamenii diferiți – alteritatea. Ei nu pot vedea dincolo de diferențe și nu reușesc să perceapă modul lor de trai, chiar dacă și-ar dori să schimbe această atitudine. Un prim pas în reducerea sentimentelor de ură față de alte culturi îl reprezintă acceptarea lor și conștientizarea beneficiilor pe care o posibilă interacțiune cu acestea le-ar aduce.

Un cuvânt cheie este toleranța, o atitudine care ne permite să îi acceptăm pe oamenii din jurul nostru, oricât de greu ni s-ar părea, prin eliminarea discriminării, criticii și ostilității. Trebuie să ne gândim că lucrurile care ne diferențiază ne pot aduce mai aproape, ne unesc și ne ajută în descoperirea elementelor care definesc propria noastră cultură.

tolerantaImaginea 1 – Toleranța

Este o problemă de gândire, dar merită vizualizată și percepută. Toți trecem prin aceste resentimente pe care am dori, la un moment dat, să le ștergem cu buretele pentru că ne dăunează și aduc la suprafață o toxicitate nefondată. Ei bine, sunt foarte multe exemple pe care le avem în minte atunci când ne raportăm la diferențele dintre noi și ceilalți.

Acestea se concretizează în stilul vestimentar, orientarea sexuală, sistemul de credințe, iar dacă ne raportăm la diferențele culturale, vorbim despre – atitudini, comportamente, valori, norme, limbă, cultură. Un exemplu de acest fel îl reprezintă discutarea și înțelegerea subculturilor, minorităților. Subculturile, care sunt considerate a fi niște culturi de ordin inferior, își afișează apartenența prin intermediul stilului vestimentar, preferințelor muzicale și orientării sexuale. (de exemplu, hipsterii, LGBT, punk, emo, rock).[i]

subculturi

Imaginea 2 – Subculturi

În cazul anumitor persoane, de fiecare dată când aud la televizor sau pe internet că a avut loc oficializarea unui cuplu de homosexuali, încep să își manifeste sentimentul de oripilare, culminând cu injurii și, în cazul cel mai fericit, cu stingerea televizorului.

Nimeni nu-ți cere și nici nu te obligă să iei contact cu aceștia, dacă nu dorești. Ține de propria libertate de alegere și decizie. Vei observa că nu au nimic cu tine și că, surprinzător, sunt și ei oameni care pot ajuta la rândul lor, au funcții, sunt stabili din punct de vedere financiar și poate că aveți și opinii, idei similare în abordarea unor teme de interes comun.

Este inevitabil, probabil, să nu întâlnești persoane diferite din punct de vedere social, etnic, cultural, în anumite circumstanțe. Tot ceea ce trebuie să faci, dacă nu dorești și nu poți să-i înțelegi, este să îi tratezi cu respect și bun simț. Unele percepții eronate provin și din faptul că ne imaginăm tot felul de lucruri imorale. Dar dacă stăm bine și ne gândim, fiecare are o viață personală, socială pe care decide să și-o trăiască așa cum își dorește, atât timp cât nu ne invadează spațiul public sau privat și alege să se manifeste în propria lui „bulă de personalitate”.

Lipsa de cunoaștere a noțiunilor propriei tale credințe și a practicilor care o definesc (stau la baza ei) duc nemijlocit la o poziționare închisă a propriului sistem în sensul că necunoscând adevăratele accepții și fundamentele cărții sacre (Biblia), automat devii reticent și nu ești dispus să empatizezi, să te înțelegi cu ceilalți de alte credințe pentru a-ți lărgi orizontul de cunoaștere, de apreciere.[i]

Diferențele majore care există între tipurile diferite de religii îi determină pe unii oameni să refuze orice contact social, moral și fizic.

religii

Imaginea 3 – Religii

În acest fel nu poți vedea dincolo de aparențe, de vestimentație, de etnie, de limbă, de obiceiuri, tradiții care fac parte din cultura lor și astfel nu vei percepe niciodată modul în care ei aleg să trăiască și normalitatea firii omenești.

În termeni antropologici, reținerile în ceea ce privește sistemul de credințe, de obiceiuri, tradiții al altor culturi față de cea proprie se definește ca fiind o atitudine etnocentrică. [iii]

Trebuie să fim capabili să adoptăm o nouă perspectivă, un nou mod de gândire atunci când vorbim despre relația dintre identitate-alteritate (eu-celălalt). Să încercăm să ne dăm seama că, în pofida diferențelor culturale care ne deosebesc atât de mult, totuși, suntem asemănători, egali și că am putea în orice circumstanță să creăm o conexiune, o legătură puternică, care să dureze toată viața.

alteritate

Imaginea 4 – Alteritatea

Un avantaj destul de mare este faptul că, o cunoaștere aprofundată a unei culturi diferite este o metodă eficientă de a-ți cunoaște mult mai bine propria cultură. De ce spun asta? Pentru că, fără doar și poate, odată ce ai intrat în contact cu o persoană de o altă cultură și, conversând, atingi subiecte care te interesează, despre tradițiile, obiceiurile lui, ajungi să sintetizezi, analizezi și să observi mai bine deosebirile, dar și particularitățile pe care cultura ta le are.

Prin comparație, descoperi atât de multe despre propria cultură, societate, despre propriul mediu în care viețuiești, și de ce nu, despre propria persoană. În același timp, este o modalitate inedită de a te cunoaște pe tine însuți prin raportarea la ceilalți.

Poate că este supărător, greu și enervant să ne „descotorosim” de vechile obiceiuri de a respinge și de a evita orice fel de tangență cu cei care îți afișează stilul de viață în public.

Dar, iată, este o cale de a ne schimba, o cale de a vedea că în diferit există șanse de mulțumire, câștig, reușită. Să vezi dincolo de aparențe nu este atât de dificil precum pare, totul depinde de voința ta de a face această schimbare. Încearcă să te schimbi pe tine însuți, nu pe ceilalți, deoarece este aproape imposibil să reușești acest fapt.

Oferă-le oamenilor sentimentul de încredere, securitate, respect, deschidere, recunoștință și vei vedea câte beneficii vei obține. Poate că ineditul, spectaculosul, bizarul, noul se conturează într-o formă care te împinge să descoperi lucrurile în profunzimea lor, să realizezi că realitatea nu este așa cum pare și lucrurile sunt mult mai vagi și abstracte, dar să faci tot posibilul să le descoperi.

diferitul

Imaginea 5 – Diferitul

Așadar, încearcă să fii mai îngăduitor cu ceilalți, deoarece gândește-te numai la faptul că suntem asemănători, suntem oameni. Treci de la etapa de negare a tot ceea ce îi reprezintă la etapa de acceptare a modului lor de trai! Adoptă o imagine pozitivă și încearcă să înțelegi diferențele fără să judeci. Este un minim efort, fără a presupune vreo tehnică specială.

tolerance

Imaginea 6 – Intoleranța

Fii…altfel, fii diferit pentru a-i înțelege și a-i accepta pe cei diferiți de tine!

 

Articol realizat de: Alexandra Oprea

 

Bibliografie:

[i] http://adevarul.ro/news/societate/subcultura-incultura-1_514b5dcc00f5182b853a3ce9/index.html

[ii] https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102003569

[iii] https://www.scribd.com/document/55822793/Comunicare-Interculturala

Surse de imagini

http://www.micapi.ro/articole/actualitate/ziua-internationala-a-tolerantei-la-tradem.html

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cand-aud-de-cultura-iv-subcultura-contracultura-de-alexandru-ciolan-7479335

http://discriminare.md/wp-content/uploads/2013/03/religion.jpg

http://discriminare.md/afla-care-sunt-criteriile-protejate-in-contextul-discriminarii/

http://cuvantultinerilor.ro/wp-content/uploads/2015/04/egalitate.jpeg

https://www.crestinortodox.ro/credinta/ce-este-toleranta-97775.html

http://adevarul.ro/cultura/patrimoniu/dictionar-sentimente-tolerantaintoleranta-1_537ef5130d133766a8e5b27f/index.html

 

 

 

Continue Reading

În Kenya oamenii primesc venituri de bază timp de 12 ani într-un experiment social

5a33f2abb0bcd5ab188b5141-960-720

Mii de oameni din Kenya primesc venituri de bază timp de 12 ani într-un experiment care ar putea redefini bunăstarea socială în întreaga lume

 

În zeci de sate kenyene, mii de oameni sunt înscriși într-un experiment prin care care li se ofera aproape dublu venitul lor normal de până la 12 ani.

Experimentul testează “venitul de baza universal”, o idee de reducere a sărăciei care stabilește un nivel al veniturilor.

GiveDirectly, organizația caritabilă care desfășoară experimentul, va analiza datele privind cheltuielile pentru a afla cum veniturile de bază afectează factori precum calitatea vieții și egalitatea de sex.

Adeptii venitului de baza consideră că studiul ar putea transforma modul în care guvernele din întreaga lume percep bunăstarea socială.

WESTERN KENYA – Într-un sat din Kenya, o imagine definitorie prezinta vacile cu coastele vizibile care se plimbă pe câmpuri să pască. Zona rurală este extinsă, aridă și, mai presus de toate, este săracă.

Convocati la o întâlnire comunitară în octombrie 2016, sătenii au ascultat mesajul reprezentantului organizației caritabile GiveDirectly, care anunța planurile organizației de a oferi fiecăruia un salariu standard doar pentru a se putea intreține. Plățile făceau parte dintr-un sistem cunoscut ca venit de bază universal sau UBI. GiveDirectly’s a fost pe cale să devină cel mai mare astfel de experiment realizat vreodată.

Dupa patruzeci de luni de la lansarea studiului, GiveDirectly declara că are dovezi că UBI reduce sărăcia și că unele dintre cele mai mari preocupări cu privire la acordarea de venituri oamenilor sunt nefondate.

Și în timp ce criticii susțin că venitul de bază încurajează oamenii să formeze obiceiuri proaste, oamenii din satul vizat de GiveDirectly își reconstruiesc mai degrabă acoperișurile și plătesc pentru educația copiilor lor decât să renunțe la locul de muncă și să-și irosească viețile.

Odată o idee radicală, UBI este implementat momentan in aproape douăsprezece țări și orașe din întreaga lume.

Dacă beneficiarii din satul kenyan vizat de GiveDirectly demonstrează că modelul UBI poate funcționa, guvernele care urmăresc experimentul ar putea începe să își regândească politicile de bunăstare socială și, cu ajutorul cercetării complementare corecte, vor adopta programe de venituri care ar putea ridica miliarde de oameni din sărăcie.

Transformarea unui sat cu ajutorul venitului de bază

În câteva săptămâni după ce GiveDirectly a vizitat satul respectiv, fiecare locuitor care a locuit acolo timp de cel puțin un an – 95 de persoane – a început să primească o suma lunară suplimentară de 22 de dolari, dublând efectiv venitul majorității oamenilor. Ei vor continua să primească banii în următorii 12 ani, fără nicio condiționare.

În noiembrie 2017, organizația de caritate a extins proiectul într-un studiu mult mai amplu, care a implicat 16.000 de persoane din 120 de sate. Dintre acestea 120, 40 vor primi suma de 22 de dolari lunar timp de 12 ani. Restul de 80 îl vor primi doar pentru doi ani. Alte 100 de sate nu primesc bani și servesc drept sate de control.

Destinatarii din satul pilot s-au bucurat de mici schimbări privind stilul de viață, care par să fi produs câștiguri semnificative în bunăstarea psihologică. Interviurile cu aproape doisprezece participanți au dezvăluit că banii în plus dau oamenilor o liniște sufletească pe care nu o știau anterior.

kenya mpesa

Directoarea regională GiveDirectly, Caroline Teti, arată cum funcționează sistemul.

Edwin Odongo Anyango intampina dificultati pana si la procurarea laptelui înainte de a începe să primeasca bani. Acum muncitorul în vârstă de 30 de ani și familia sa se bucură știind că pot consuma lapte oricând. Maurice Owiti, un însoțitor în vârstă de 47 de ani, a declarat că se simte mai liber și că există o tensiune mai mică între el și soția sa. Peres Riako Onywero Obambo, în vârstă de 75 de ani, nu mai trebuie să o roage pe fiica sa din Nairobi sa il ajute cu bani.

« - Pot să vă spun că acest sat s-a schimbat, declara Obambo. “Viețile oamenilor s-au schimbat, nu mai avem conflicte, există pace în acest sat, pentru că oamenii se privesc ca și cum ar fi egali. »

Experimentele GiveDirectly sunt încă complicate

Cei care traiesc in satul ales de GiveDirectly traiesc in cabane de noroi cu acoperișuri de fier. Unul din cazuri il reprezinta Margaret Abagi și Mary Adhiambo, două femei, care dau impresia ca sunt mamă și fiică.

Abagi are 70 de ani, cu ochi blânzi și un zâmbet mare. Adhiambo are 40 de ani și este o prezență mai impunătoare. Adhiambo este îngrijitoarea lui Abagi și soția unuia din nepotii lui Abagi. S-a mutat în sat cu aproape un an în urmă, atunci cand GiveDirectly a anunțat proiectul său de 12 ani.

Proiectul  a înscris oameni pe bază de rezidență, ceea ce înseamnă că o parte de oameni nu a  fost inclusa in program. Abagi, un rezident veteran, a fost înscrisa; Adhiambo, un nou venit, nu a fost. Patruzeci de luni mai târziu, Abagi și-a cheltuit banii facand imbunatatiri la ferma sa, cumparand materiale pentru a-și repara casa și medicamente. Adhiambo continuă să lucreze pentru 35 de dolari pe lună. Salariul ei este singurul ei venit.

Configurarea pare rezonabilă. Un beneficiar în vârstă beneficiază de un program de asistență socială, în timp ce un rezident mai mic câștigă o viață cinstită. Dar fiul lui Abagi este profesor, făcându-l cel mai bogat om din sat. Abagi își poate permite reparațiile la domiciliu și medicamentele.

Între timp, casa lui Adhiambo a ars în urmă cu trei ani. Ea a fost forțată să vândă un taur pentru a-și reface viața. Scaune sau haine noi sunt considerate acum “vise mari”.

Relația celor două femei este o reamintire a faptului că, atâta timp cât veniturile de bază se află încă în stadiul experimental, avand si persoane neincluse in program, vor exista întotdeauna dezechilibre aparent nedrepte.

Costurile distructive sunt rare, dar exista si astfel de cazuri

Agrippa Agida Onywero Krispo, în vârstă de 40 de ani, și-a scos telefonul și a inceput sa-l butoneze. Stăteam în fața casei mamei lui Krispo, la sfârșitul lunii noiembrie, sub umbra milostivă a unui copac. Purta un tricou de fotbal galben, incaltaminte rupta și fara șosete.

După câteva clipe, Krispo a deschis M-Pesa, aplicația pe care el, fiecare sătean și milioane de oameni din aproximativ zece țări o utilizează pentru servicii bancare mobile. O dată pe lună, GiveDirectly transfera chivalentul a aproximativ 22 USD în conturile M-Pesa ale destinatarilor. Beneficiarii merg apoi șapte minute în jos pe o autostradă spre un stand local M-Pesa, unde un chiriaș ia o taxă mică și dă plata în numerar.

Krispo și-a folosit plățile recente pentru a reconstrui o parte din locuința sa, a înregistra un CD și a pariat la evenimente sportive. El a spus că tratează jocurile de noroc ca un fel de strategie de investiții – o modalitate de a transforma rapid 10 dolari în 50 de dolari, pe care el ii poate folosi apoi pentru achiziții mai sensibile cum ar fi hrana și hainele.

Jocurile de noroc il ajută, de asemenea, pe Krispo să recupereze pierderile pe care le-a suferit recent de la înregistrarea CD-ului său, a spus el. După ce Krispo a terminat albumul, partenerul său de înregistrare a dispărut cu banii pentru realizarea copiilor de vânzare.

“Pentru următorul meu proiect voi fi mai atent”, a spus Krispo. “Nu voi face aceeași greșeală pentru că mă gândesc la acei bani investiți în producție, nu-i mai pot recupera acum și sunt foarte supărat”.

Atunci când o organizație sau un organism de conducere ofera bani astfel, face acest lucru cu înțelegerea faptului că un procent din oameni vor cheltui banii pentru activități riscante, cum ar fi jocurile de noroc și înregistrarea muzicii în loc de nevoi de bază. Adeptii susțin adesea că este vorba de o creștere a venitului de bază, deoarece oamenii pot urmări proiecte de creație în loc să se abțină de la o slujbă de zi.

Dar cheltuielile distructive sunt rare, potrivit lui Caroline Teti, directorul de teren al GiveDirectly din Kenya.

“Oamenii au nevoi”, declara Teti. “Mai ales în comunitățile sărace, cum ar fi aceasta, dacă primesc un venit de bază, acesta merge direct spre aceste nevoi”.

Beneficii sprijinite de date

Dovezile organizatiei GiveDirectly au câteva date în spate. În 2016, cercetătorii din cadrul Băncii Mondiale, David Evans și Anna Popova, au publicat un studiu care a constatat că achizitia de alcool și țigări – “bunuri de tentație” – a rămas la aceleasi cote, în unele cazuri  a scăzut atunci când oamenii din țări subdezvoltate primesc bani printr-un model asemănător cu venitul de bază.

După cum a declarat Evans recent pentru Business Insider, acest lucru nu a fost un rezultat așteptat. În multe modele economice, vanzarile la alcoolul tind să creasca mai mult pe măsură ce venitul crește.

El și Popova au descoperit două mecanisme cheie la joc. Primul a fost că banii au fost deseori distribuiți femeilor din gospodărie, ceea ce a dus la cheltuieli mai mari pentru alimente sau taxe de școlarizare decât in situatia cand bărbații i-au primit. Când bărbații primesc banii, aveau mai multe șanse să-i cheltuiască pe bunuri cum ar fi alcoolul.

În plus, echipa a descoperit un “efect de etichetare” pozitiv. Fiecare transfer a venit cu “eticheta” verbală că banii au fost destinați nevoilor gospodăriei. Nu exista nici o amenințare cu pedeapsa. Destinatarilor stiau doar ca “Acești bani sunt pentru a îmbunătăți viața copiilor dvs.” sau “Acești bani sunt pentru a vă ajuta afacerea”.

“Dacă îi spui oamenilor că banii sunt pentru un anumit lucru”, a spus Evans, “atunci sunt mai multe sanse ca ei să-ii cheltuiască pentru acel lucru”.

“Nu trebuie să stau și să-mi aștept soțul”

Satenii din studiul pilot al GiveDirectly primesc venituri de bază de peste un an, iar până acum oamenii au raportat atât celor de la GiveDirectly, cât și celor de la Business Insider o serie de beneficii tangibile. Oamenii spun că se pot asigura un trai mai bun copiilor lor, iar femeile declară că s-au simțit mai egale cu soții lor, din moment ce nu se mai bazează pe venitul unui bărbat pentru a supraviețui.

“Acești bani mi-au schimbat cu adevărat viața”, a declarat Monica Atieno Aswan, în vârstă de 28 de ani. Chiar dacă nu are bani, poate împrumuta de la alții știind că va primi banii în cele din urmă pentru a-și plăti datoriile. “Dacă trebuie sa merg la o înmormântare și am nevoie de bani pentru autobuz, nu trebuie să stau și să-l aștept pe soțul meu”.

Soțul lui Aswan este bătrânul satului. Relația lor este mai neobisnuita, a spus ea, deoarece gospodăria lor era stabilă chiar înainte de venitul de bază.

În trecut, Aswan a auzit numeroase povestiri în sat despre soți venind acasă după o zi lungă, fără a obtine profit de pe urma vanzarii peștelui sau fructelor și frustrarea lor era care era adesea expusa prin violență. Dar, după ce a început experimentul cu venituri de bază, a auzit că aceste cazuri au scăzut.

“Acești bani au ajutat femeile. Este adevărat că astfel ele au primit o voce”, a spus Aswan. În cazul în care unele femei se bazau în cea mai mare parte pe arderea cărbunelui pentru a face bani, acum pot să foloseasca economiile și să lucreze la proiecte personale. “De asemenea, pot ajuta în luarea deciziilor casei și soții lor le respectă mai mult”.

Teoriile din spatele veniturilor de bază sunt vehiculate de secole

GiveDirectly efectuează cel mai mare experiment privind venitul de bază din istorie, dar nu a inventat ideea. Banii oferiti prin aceasta metoda, ca politică socială datează din secolul al XVI-lea, când umanistul spaniol Juan Luis Vives a laudat in discursurile si scrierile sale bunăstarea necondiționată.

“Chiar și cei care și-au risipit averea ducand o viață dezlănțuită – prin jocuri, nebunii, lux excesiv, lăcomie- ar trebui să primească mâncare pentru ca nimeni să nu moară de foame”, a scris el în 1526.

În următoarele câteva secole, economiștii și activiștii au început să teoretize mai formal despre un “venit minim” sau “venit garantat”.

În 1967, Martin Luther King Jr. și-a declarat sprijinul într-un discurs dat la Universitatea Stanford. “Mi se pare că mișcarea drepturilor civile trebuie să înceapă acum să se organizeze pentru venitul anual garantat și să mobilizeze forțele” pentru a rezolva “problema economică cu care mulți oameni săraci se confruntă în tara noastră”.

În jurul perioadei în care Teti se ocupa cu înscrierile in randul sătenilor kenyeni, în octombrie 2016, în Oakland, California incubatorul de pornire Y Combinator lansa propriul studiu pilot. Acest proces a implicat cativa locuitori care au primit între 1.000 și 2.000 de dolari pe lună. În septembrie 2017, YC a anunțat că va extinde în cele din urmă procesul pentru a include 3.000 de persoane în două state.

Una dintre măsurile cheie va fi modul în care relația oamenilor cu locul de muncă se schimbă odată ce încep să primească bani in plus pentru nimic in schimb.

“Ceea ce este neclar pentru mine este dacă oamenii vor fi mai fericiți, sau suntem atât de dependenți de slujba noastră crezand ca asta ne va aduce înțelegere și împlinire?” a declarat pentru Business Insider Sam Altman, președintele YC. “Oamenii fac legătura cu comunitatea și societatea lor prin muncă și cred că contribuie la coeziunea noastră națională”.

Experimentele recente au o abordare diferită față de venitul de bază. În 2017, 2000 de cetățeni finlandezi șomeri au început să primească o sumă suplimentară de 600 de dolari pe lună. În Ontario, Canada, aproximativ 4.000 de persoane cu venituri mici au început să primească venituri de bază de până la 17.000 de dolari pe an.

Mai multe experimente asemanatoare dar mai mici au fost discutate și în India, Italia, Scoția, Uganda și Olanda, iar un grup de sustinatori pentru veniturile de bază, denumit Proiectul de Securitate Economică, a declarat că va începe în curând să finanțeze un proiect în Stockton, California, condus de primarul Michael Tubbs.

“Când a început acest program, ni s-a spus că va fi un lucru important în întreaga lume și că întreaga lume va veni aici”, a declarat Edwin Odongo Anyango. Unii oameni au fost suficient de sceptici pentru a renunța la experiment. Acum, declara Anyango, cei care au refuzat sau s-au mutat prea târziu în sat regreta acest lucru.

In anul in care Anyango a inceput sa primeasca bani de la GiveDirectly, el a reusit sa se bazeze pe economiile sale sa acopere taxele preșcolare pentru unul dintre copiii sai si sa cumpere o noua saltea, un dulap si perne de buna calitate pentru canapeaua lui. Soția lui, de asemenea, incadrata in program, a reușit să-și crească afacerea vânzând haine second-hand.

“Dacă acești bani urmau să fie acordați tuturor, acesta ar fi un lucru foarte bun”, declara Anyango. “Acești bani creează speranță. Și când oamenii au speranță, sunt fericiți”.

Un influx de numerar modifică modul în care oamenii isi gestioneaza finanțele

Afluxul de bani a stimulat tendințele locale în finanțarea personală. În fiecare lună, sătenii pun o parte din banii lor la comun, suma care se rotește între beneficiari. Ei o numesc “masa bancară”. Suma poate varia ușor de la o lună la alta, dar este întotdeauna mult mai mare decât plata lunară individuală. Anyango a spus că permite oamenilor să cumpere bunuri la prețuri mai ridicate sau să investească în întreprinderi mici atunci când este rândul lor.

“Ei știu că la o anumită dată primesc bani”, a spus el. “Când știți că primiti bani, vă puteți planifica întotdeauna viața în jurul acestei sume”.

Unii experți in veniturile de bază au îndoieli că succesul timpuriu al GiveDirectly se va traduce în întreaga lume. Îi îngrijorează în parte că persoanele din țările cu venituri mai mari nu vor folosi banii la fel de productiv, deoarece problemele lor financiare pot părea insurmontabile.

Teti a recunoscut că nu există suficiente date pentru a ști dacă venitul de bază va funcționa peste tot, deoarece sătenii kenyeni folosesc mai des banii pentru supraviețuire, nu pentru confort. Dar din perspectiva ei, viitorul este promițător.

În ultimul an, ceea ce am realizat este o îmbunătățire a modului în care oamenii își concentrează viața”, a declarat Teti pentru Business Insider. “Nu s-au gândit niciodată să se gândească la doi ani, cinci ani, 12 ani și acum, după un an, puteți auzi chiar și de la bătrâni:” Pot să încep să mă gândesc la planificarea vieții mele,

Este venitul de bază politica fiscală a viitorului?

În afara câtorva probe, aceste dezbateri sunt experimente gândite. Dar poate că nu vor ramane  întotdeauna atat. Unii economiști au prezis că inteligența artificială va înlocui până la jumătate din forța de muncă americană în deceniile următoare, fie prin software de învățare automată, fie prin robotică. Șomajul va fi în creștere, arată aceste previziuni.

Unii  sustinatori din comunitatea tehnică – inclusiv Mark Zuckerberg, Richard Branson, Elon Musk și Sam Altman din YC – speră că venitul de bază ar putea contribui la atenuarea problemei prin distribuirea bogăției produse de robot către mase.

“Încă nu sunt sigur dacă venitul de bază este politica potrivită”, a declarat Altman pentru Business Insider, “dar cred că ceva în această direcție generală va fi adoptat în cele din urmă în SUA”.

GiveDirectly va lansa rezultatele sale la sfârșitul anului 2020, declara Teti. Între timp, destinatarii individuali vor servi ca autoritate asupra a ceea ce se întâmplă atunci când oamenii obișnuiți obțin bani pentru nimic.

“Am observat acest sat”, a declarat Agrippa Agida Onywero Krispo. “Nu am văzut că oamenii folosesc bani pentru a lua alcool sau pentru lucruri scumpe.” Oamenii trebuie să-și folosească creierul și văd că oamenii își folosesc creierul aici în moduri diferite, folosind banii cumparand lucrurile care îi ajută.

 

Un material realizat de  Carmen Bolea.

SursaȘ Business Insider

Continue Reading

Povestea educației civice cu și de la Funky Citizens

Funky Citizens

De ce educație civică? Care e motivația și care e miza?

 

Educația Civică oferă instrumentele pentru a fi un cetățean informat și responsabil, perfect conștient de drepturile și responsabilitățile lui, care înțelege cum funcționează lumea în care trăiește, care sunt mecanismele ei instituționale și care își poate susține argumentat pozițiile. Credem că cetățenii se cresc de mici și că este important să înțelegi mecanismele societății în care trăiești de la început. Educația civică este, în momentul de față, o materie școlară căreia nu i se dă, nici pe departe, importanța cuvenită. Mai mult decât atât, educația civică este de fapt educația pentru ca tu să fii un cetățean în adevăratul sens al cuvântului, cu toate drepturile și obligațiile. Deci ceva cu o importanță ce iese din cadrul școlar și se extinde pentru toată viața. Credem că o societate sănătoasă se construiește cu cetățeni responsabili, conștienți și informați.

 

 

Care e povestea Educației Civice pentru Funky Citizens?

 

Educația civică e unul dintre domeniile care ne interesează cel mai mult. Multe dintre acțiunile noastre se pot înscrie sub umbrela mare conceptuală a educației civice. Adică, așa cum ne place să spunem, luptăm cu apatia civică.

 

La început, am făcut o tabără de educație civică pentru copii, la Comana, unde timp de o săptămână, au învățat prin joc și prin întâlniri cu traineri, jurnaliști și tot felul de persoane interesante, principiile democrației. Când am văzut ce succes a avut și ce nevoie este de a prezenta educația civică într-o manieră prietenoasă cu cei mici, ne-am gândit cum am putea ajuta la îmbunătățirea predării în școală. Am făcut deci un kit cu metode interactive, cu materiale simpatice și cu tot felul de activități pentru elevi, pe care l-am testat cu mai mulți profesori de educație civică.

 

În plus, am rescris Constituția pe înțelesul copiilor și am publicat o ediție ilustrată, pentru care am lucrat cu zece designeri foarte faini. Am făcut și tururi ghidate în instituții. Elevii pot vedea în mod practic care este rolul instituției, cum funcționează, care sunt rezultatele. În prezent organizăm, împreună cu persoane din interiorul instituțiilor, tururi la Curtea Constituțională, Senat și la judecătoria sectorului 4.

 

În paralel, am dezvoltat educatiecivica.ro, un site care adună o mulțime de resurse de educație civică, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Până la urmă, nu toată lumea a citit Constituția și nu toată lumea știe, de exemplu, care sunt atribuțiile președintelui. A nu cunoaște Constituția sau legile te face ușor manipulabil. Am văzut, bu bucurie, că sunt și foarte mulți adulți care sunt interesați de materialele noastre, o traducere, de fapt, pe “limba oamenilor” a unor concepte ceva mai plicticoase la prima vedere.

 

Cum se desfășoară atelierele pentru copii?

 

Depinde foarte multe de grupa de vârstă, de mediu, de cunoștințele anterioare ale copiilor. De obicei, ne jucăm – de exemplu, facem împreună o țară și îi creăm Constituția – ce drepturi trebuie săp aibă cetățenii? Ce obligații? Sau îi împărțim pe copii în grupuri – unii sunt parlamentul, alții Guvernul, unul Președintele etc pentru a înțelege separația puterilor în stat.

 

Cum se poate înscrie un copil la atelierele voastre?

 

Momentan, atelierele noastre nu sunt regulate, nu avem resursele pentru a susține în mod constant asta. Mergem acolo unde suntem chemați. De fapt, așa au și început, fiind invitați la festivaluri, la tot felul de evenimente. Ne cheamă și profesorii la clasă sau la cluburile școlare, atât în sistemul de stat, cât și în cel privat sau se întâmplă să fim vizitați la sediul nostru din Colivia de clase de elevi aduși de profesor. Fără excepție, toate aceste întâlniri sunt o bucurie pentru noi, mai ales că avem, la rândul nostru, foarte multe de învățat de la ei. Deci, pentru a răspunde la întrebare, urmăriți paginile noastră de Facebook  (Funky Citizens și Educație Civică) pentru evenimentele publice sau discutați cu un profesor/îndrumător pentru a organiza ceva în școală.

 

Faceți și pentru adulți?

 

Deocamdată nu, dar avem, pentru ei, o mulțime de resurse pentru implicarea civică. E suficient să ne urmărească pagina de Facebook, să ne viziteze site-ul sau să participe la evenimentele pe care le facem.

 

Continue Reading