ALT Concurs Național de Coregrafie, ediția a IV-a

Asociația Secția de Coregrafie organizează în perioada 15 – 20 octombrie 2016,

cea de-a patra ediție ALT Concurs Național de Coregrafie, un proiect amplu, dedicat coregrafilor, dansatorilor și spectatorilor din România.

Proiectul va cuprinde: competiția oficială în care vor concura zece spectacole, ateliere de formare profesională cu coregrafi de renume internațional, spectacole de coregrafie contemporană invitate din Spania și SUA, ateliere teoretice, gala de decernare a premiilor și  un eveniment de networking pentru public și artiști.

Competiția oficială va fi transmisă în direct pe Facebook ALT Concurs.

ALT Concurs va însemna și în acest an un proiect complex cu ramificații internaționale.

Astfel, o vom avea invitată pentru a treia oară pe celebra coregrafă și directoare artistică de origine spaniolă Eva Sánchez Martz, care va face parte din juriul #AltConcurs, va susține un atelier practic și va propune publicului, co-producția româno-spaniolă, ”IronCage”.

Maureen Momo Freehill este la prima vizită în cadrul ALT Concurs. Va conduce un atelier practic, va face parte din juriu și va prezenta performance-ul „Embodying the Essence: BUtoh BUcharest”.

Jivko Jeliazkov, Art Director și co-fondator al Derida Dance Center (primul centru pentru dans contemporan din Bulgaria), va face parte din juriu și va sustine un atelier practic pentru profesioniști.

Kristóf Farkas, critic de teatru și dans de origine maghiară, membru fondator al KÖM – Critics’ Self-educating Workshop inițiat de L1 Association, a studiat actoria, baletul și dansul contemporan și a absolvit studii universitare de Literatură Maghiară și Studii Teatrale. I s-a acordat Bursa Viktor Fülöp de către Ministerul Culturii. Acesta va susține un atelier teoretic despre procesul de creative thinking în dezvoltarea unui spectacol de dans.

PROGRAM

15 octombrieCentrul Național al Dansului 

15:30 – 21:30

Competiția oficială ALT Concurs Național de Coregrafie

16 Octombrie, POINT Art Hub

19:00

 ”Embodying the Essence: BUtoh BUcharest”, coregrafia Maureen Momo Freehill (Butopia)

17 – 21 Octombrie, 10:30 – 13:30

Ateliere de formare profesională susținute de Eva Sánchez Martz, Maureen Momo Freehill și Jivko Jeliazkov (detalii la cartieruldedans@gmail.com)

18 Octombrie, POINT Art Hub

18:30 – 20:00

 ”Dance conversations”, atelier teoretic cu Roxana Marin și Cristina Bazavan

20 Octombrie, POINT Art Hub

10:00 – 15:00

Atelier teoretic cu Kristof Farkas

Ora 16:30

invitatie-ironcage

Decernarea premiilor ALT

Programul complet poate fi urmărit pesite-ul competiției și pe paginile de Facebook ALT Concurs și Cartierul de Dans.

PREMII

Premiul ALT Concurs Național de Coregrafie 2016 (un premiu în valoare 10.000 RON acordat de juriu)

Premiul Performer (un premiu în valoare de 3.000 RON acordat de juriu)

Premiul Open Door la Institutul de Artă din Barcelona (o săptămână de studiu la Institutul deArtă din Barcelona acordată pentru doi dansatori, de către Martz Contemporary Dance Company)

Bursa World Dance Movement (două burse în valoare de 200 Euro acordate de Martz Contemporary Dance Company)

Premiul Derida Dance Center (o rezidență în cadrul Derida Dance Center, Sofia)

Premiul Butopia (o invitație acordată unui coregraf la Butopia Centre for the Embodied Arts in Nature, Whidbey Island, Pacific Northwest)

Premiul Teatrului de Balet Sibiu (o invitație de a realiza o coregrafie împreună cu compania de balet a teatrului pentru stagiunea 2016/2017)

 

LOCAȚII

Centrul Național al Dansului, blvd. Mărășești nr. 80 – 82

POINT Art Hub, Strada General Eremia Grigorescu 10

alt-concurs-2016

JURIU

Eva Martz

Născută în Madrid în 1980, Eva Martz a urmat primele cursuri de balet la vârsta de 5 ani. Muzica este însă cea căreia i s-a dedicat în următorii ani, urmând Conservatorul Regal din Madrid – secția pian. Din 1998 s-a reîntors la dans, pe care l-a studiat, exersat, simțit și mai ales transformat. A făcut parte din trupa Cirque du Soleil, unde s-a perfecționat în gimnastică acrobatică, metodă pe care a aplicat-o ulterior și în dans. Și-a înființat propria școală în anul 2003, International Dance Studio și Club de gymnasia Acrobática Madrid. În 2006, a început să își dezvolte repertoriul coregrafic, prin asociația Acrodance ȘL. Iar astăzi, Eva este un artist complet și complex: coregraf, director, instructor de dans și performer. www.evamartz.com

Cristina Bazavan

Jurnalist, consultant PR & Branding, speaker, iubitor de frumos. Cristina Bazavan are peste 17 ani de experiență în media, artists’ publicity și social media. A colaborat cu unele din cele mai importante branduri media (Europa FM, Radio 21, TIFF) și branduri artistice (Trupa VUNK, Loredana, Răzvan Mazilu). www.bazavan.ro

Maureen Momo Freehill

Coregraf, mentor și coach, recunoscută internațional pentru căile inovatoare de fuziune a practicilor somatice și spirituale orientale cu cele occidentale. Maureen a studiat Butoh sub îndrumarea lui Kazuo Ohno și Teatrului Noh în Japonia. În prezent este singurul profesor din SUA certificat în predarea Butoh, descendent direct al lui Kazuo Ohno. Deține un Master la ”University of Hawaii” în Regia Spectacolului de Teatru Asiatic cu specializare în Artele Spectacolului Japonez, atât tradițional, cât și contemporan. Este profesor de yoga și terapeut certificat de Institutul Naropa. Are o vastă experiență ca performer, susținând până în prezent 600 de performance-uri în toată lumea. www.butopia.net

Jivko Jeliazkov

Art Director și Co-fondator al Derida Dance Center. Jivko a creat nu mai puțin de 18 spectacole începând cu 2001. Cariera lui se întinde deja pe mai mult de 15 ani și cuprinde atât opere coregrafice, cât și co-producții și ateliere de pregătire în Bulgaria, Lituania, Ungaria. www.derida-dance.com

 

SPECTACOLE INVITATE

Embodying the Essence: BUtoh BUcharest

16 octombrie, ora 19:00, POINT Art Hub

Orice element filtrat până la natura sa esențială devine motivația principală a existenței corpului și sufletului uman. Acest proces de a dansa influențat de către sursa creativă a unui mediu viu, este inspirația acestei seri de dansuri butoh, imaginată de Maureen Momo Freehill. Fiecare dans este o revelație a abadonarii în fața invizibilului, prin formele unice create de corp. Acesta este un performance special pentru momentul și contextul în care ia naștere, pentru că Momo își va pune amprenta asupra spațiului și a oricărei persoane care îl vizitează. Iar de această dată, Bucureștiul natural și cultural este cel care o va inspira.

Prețul și modalitătile de procurare a biletelor pentru spectacolul din cadrul POINT Art Hub sunt disponibile pe pagina de Facebook POINT și pe website www.whatsthepoint.ro

 

IronCage: 19 octombrie, ora 18:30, Institutul Cervantes

O co-producție româno-spaniolă de dans contemporan, creată din colaborarea Asociației Secția de Coregrafie (România) și Martz Contemporary Dance Company (Spania).

IronCage tratează la nivel fizic și senzorial ideea de libertate, autonomie și identitate. În dezvoltarea lucrării, coregrafa Eva Sánchez Martz s-a inspirat din conceptul propus de Max Weber, prin crearea unor punți de legătură între compoziția coregrafică și fenomenul raționalizării, atât din perspectiva pietrificarii mecanizate, dar și a valorilor subiective haotice și atropice. Mișcarea dinamică generează în interiorul spectacolului diferite arhitecturi imaginare, iar întreaga structură coregrafică arată publicului deciziile unei conștiințe colective afectate de raționalitatea socială care este istorică, cultural determinată și supusă unor contexte interpretative variabile.

IronCage este într-un final, întâlnirea unică dintre două culturi diferite ale dansului, cea română și cea spaniolă, cu intenția de a crea un produs autentic și capabil să exprime esența unei chimii artistice.

Coregraf: Eva Sánchez Martz // Martz Contemporary Dance Company

Dansatori: Diana Chira, Idris Clate, Alina Radu, Cristian Hariga, Sară Colomino, Josep Maria Monreal, Rita Giannuzzi

Spectacolul din cadrul Institutului Cervantes este cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile.

ALT Concurs Național de Coregrafie este un proiect cultural produs de Asociatia Secția de Coregrafie, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, ArCub prin programul ”Bucuresti In-Vizibil” și AC/E Accion Cultural Española.

Spectacolele din cadrul competiției principale ALT Concurs se vor desfășura la Centrul Național al Dansului. Informații despre prețurile biletelor și abonamentelor sunt publicate pe www.cndb.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »