Andre Rieu și poveștile muzicale la București

 André Rieu şi poveştile muzicale aduse, din întreaga lume,

în „centrul universului”, Bucureşti  

Un vis devenit realitate, ambasadorul valsului, André Rieu, aşteptat ani de zile!

Centrul Bucureştiului a vibrat pe acorduri line de vioară.

Este atâta linişte în sufletul meu după acest spectacol! În fiece clipă, simţirile noastre, experienţele noastre, căutarile şi împlinirile noastre sunt transmise acolo unde trebuie sa ajungă. Suntem senzorii propriilor trăiri transmise, în eter, marelui Univers. E linişte, multă şi plăcută.

Vă dau şi vouă din ea, aşa cum ne-a dat, din preaplinul gândurilor şi magia muzicii, André Rieu în concertul organizat impecabil, cucerindu-ne încă de la primele acorduri prin muzică, dans, glume, teatru, voie bună, reunite într-o formă sau alta.

Johann Strauss Orchestra, orchestra care reuneşte cei mai buni muzicieni din lume, alături de violonistul şi dirijorul André Rieu, au oferit sâmbătă, 6 iunie 2015, trei ore de muzică în care valsul a avut rolul principal. Am ascultat partituri celebre, dar şi piese noi puse pe acorduri simfonice, iar Bucureştiul a devenit brusc “centrul Universului”, după cum ne-a spus André Rieu.

 

La ora 20:30, în a doua seara de concert din cele şapte reprezentaţii programate, aşa cum s-a anunţat, şi-a făcut apariţia renumita Johann Strauss Orchestra condusă de  André Rieu, care-au intrat pe cele doua culoare, printre spectatori, în drum către imensa scenă aflată în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, scenă amplasată cu faţa spre Casa Poporului.

Două ecrane mari, în continuarea scenei decorata asemeni unui templu grecesc, templul muzicii, desigur, au făcut ca spectacolul să fie urmărit uşor din orice loc al pieţei.

Entuziast, violonistul olandez şi formaţia sa s-au îndreptat către scenă, schimbând priviri cu fanii, dând mâna cu ei, salutându-i, iar ţinutele şi decorul de epocă au intregit atmosfera de basm.

 

Odată urcat pe scenă, o urare: “Bună seara!”, ca apoi, să continue:

„Doamnelor şi domnilor, acestea sunt singurele cuvinte româneşti pe care le vorbesc. De aceea, am rugat o frumoasă româncă să mă ajute cu traducerea”, prezentând-o publicului pe Denisa, cea care ne-a asigurat traducerea pe parcursul întregului concert.

Maestrul a mărturisit spectatorilor că orchestra cuprinde 10 naţionalităţi.

„Este fantastic că aţi venit în această seară să petrecem împreună o seară plină de muzică. Ne-am adunat din toată lumea să cântăm pentru dumneavoastră, în această seară. În orchestra mea sunt peste zece naţionalităţi. Soliştii pe care îi veţi auzi în această seară vin de prin întreaga lume. Din Tasmania – ştiţi unde e?, din Australia, Ungaria, Germania, Franţa, Brazilia, România. Eu sunt din Olanda. Şi unde am venit cu toţii în seara aceasta? Exact în centrul universului cu cel mai bun public din lume”, – a transmis spectatorilor in introducerea sa, jovial, André Rieu, continuant cu povestea celebrului „Waltz No. 2”, de Dmitri Şostakovici, care, i-a schimbat viaţa, lui şi orchestrei sale.

 

„În urmă cu exact 20 de ani, doamnelor şi domnilor, viaţa noastră s-a schimbat complet. Şi, când spun viaţa noastră, spun viaţa mea şi a orchestrei mele, datorită unui vals. Abia terminasem de înregistrat primul nostru album. Toate erau valsuri frumoase compuse de Johann Strauss. Dar, pe acel album de acum 20 de ani, mai era un vals. Un vals pe care nimeni nu îl auzise înainte. Exact acel vals a explodat în Olanda ca o bombă. Într-o săptămână, toată ţara cânta acest vals. De la nord la sud şi de la vest la est, în toate barurile şi pe toate străzile. Şi acum acest vals este al doilea nostru imn naţional, în Olanda. Stadioane întregi cântă acest vals. Şi acea echipă care cântă cel mai puternic valsul câştigă întotdeauna meciul”, a continuat  firul povestirii André Rieu, cu o notă de umor, dând un sfat pentru echipa de fotbal românească Steaua Bucureşti, ceea ce a atras aplauzele publicului. André Rieu i-a sfătuit pe jucătorii echipei Steaua Bucureşti să adopte acest imn pentru a putea câştiga toate meciurile.

„În primul rând, luaţi-vă un antrenor olandez şi, în al doilea rând, învăţaţi să cântaţi acest vals şi Steaua Bucureşti va fi, astfel, campioană.”, cântand valsul şi îndemnând pe români să-l înveţe, pentru ca data viitoare să fie cântat împreună. Imagini din timpul concertului de pe stadion au fost difuzate pe cele două ecrane amplasate în dreapta şi stânga scenei.

A continuat, nu inainte de a atrage atentia asupra întârzierii unor spectatori, cu povestea The Platin Tenors, chemaţi pe scenă pentru a-i învăţa pe spectatori cum să cânte alături de artişti.

Primii invitaţi ai serii, cei trei tenori care formează grupul The Platinum Tenors – Gary Bennett, din Tasmania, Bela Mavrak, din Ungaria, şi Eric Reddet, din Franţa – au interpretat impresionant celebra melodie italiană „Volare”, ca mai apoi, „special pentru publicul de la Bucureşti” „cea mai frumoasă arie compusă vreodată pentru tenori”, „Nessun Dorma”, din actul final al operei „Turandot”, compusă de Giacomo Puccini.

 

Momentele muzicale şi cele umoristice s-au îmbinat armonios pe tot parcursul spectacolului, asemeni scenei „taurului”, prin care publicul s-a delectat.

În continuare, a urmat imnul coridelor, celebrul passo doble „Espana Cani”, prilej de umor.

„Doamnelor şi domnilor, aţi participat vreodată la o coridă? Este impresionant. Matadorul stă în mijlocul arenei, trompetele încep să cânte, uşile se deschid şi buf, bestia e acolo. Vă e teamă de tauri? Nu trebuie să vă fie teamă. Dacă nu purtaţi nimic roşu, sunteţi în siguranţă”, căutand, în public, persoane îmbrăcate în haine roşii şi îndemnandu-le să le scoată, pentru a fi în siguranţă.

Printre doamne se aflau multe care purtau haine roşii, iar printre rândurile de scaune au apărut doi actori costumaţi în taur, care au început să o alerge pe spectatoarea îmbrăcată de un roşul aprins. Acest moment a stârnit hazul general. „Următorul moment va fi cu elefanţi”, a spus, facand cu ochiul, André Rieu spectatorilor.

 

Spectacolul a continuat cu povestea unei tinere din Italia, care a trăit în urmă cu 800 de ani şi care a dorit sa-l convinga pe tatăl ei cu ajutorul vocii sale „de înger”,lasand-o să se căsătorească.

„Acum 800 de ani, în Evul Mediu în Italia, trăia o tânără fată, foarte frumoasă şi teribil de răsfăţată. Într-o zi, a mers la tatăl ei şi i-a spus: «Tată, sunt îndrăgostită de un băiat şi vreau să mă căsătoresc cu el mâine». Şi tatăl i-a spus: «Ai 15 ani, mergi şi joacă-te cu iPadul tău!». Cum fata era foarte răsfăţată, a lovit cu piciorul în podea şi a spus: «Dacă nu mă pot căsători mâine, voi merge pe Ponte Vecchio şi mă voi arunca». Ponte Vecchio este un pod foarte înalt din Italia, iar, dacă sari de pe el, te uzi foarte tare. Tatăl nu a fost deloc impresionat de asta şi i-a spus să plece. Apoi, fata şi-a amintit că întotdeauna când îi cântă tatălui ei o piesă anume îl înduplecă şi face ce vrea ea. Pentru că putea să cânte ca un înger. Aşa că a cântat această piesă şi a reuşit să se căsătorească imediat”, le-a povestit André Rieu spectatorilor sosiţi în Piaţa Constituţiei.

André Rieu a chemat-o în scenă pe soprana de origine braziliană Carmen Monarcha care cu o candoare şi o voce de înger, la fel ca fata din poveste a cântat „O mio babbino caro”, din opera “Gianni Schicci”,de Giacomo Puccini.

 

Momentele emoţionante au urmat cu cele energice, amuzante, prin piesa “Sport Pallace Waltz”, ocazie prin care Rieu rugând fanii să fluiere alături de una dintre instrumentistele orchestrei sale. André Rieu a mărturisit spectatorilor că se pricep mai bine la cântat decât la fluierat.

După o oră, spectacolul a luat o pauză de 15 de minute.

Nefiind anunţată durata pauzei, André Rieu a avut surpriza că spectatorii nu mai erau la locurile lor.

„Am revenit, dar voi nu aţi revenit încă. Putem începe a doua parte a concertului abia după ce toată lumea îşi reia locurile. Toată lumea”, a transmis André Rieu, până când toţi spectatorii au revenit la locurile lor. În tot acest timp, pe ecranele din dreapta şi stânga scenei au fost proiectate imagini cu spectatorii care se întorceau la locurile lor. „E normal la Bucureşti să fie aşa?”, a întrebat maestrul. Au urmat mai multe glume pe seama spectatorilor întârziaţi. „Avem timp suficient”.

 

Un moment apreciat a fost atunci când pe scenă a apărut grupul “Berlin Comedian Harmonists” format din şase muzicieni, care nu doar că au cântat, dar au avut şi o interpretare teatrală, aducând, inerent, zâmbete spectatorilor. Ne-au întors în timp,  în anii ’20, interpretând piesa “Veronik”.

Berlin Comedian Harmonists este un grup german format în 1997 pentru a recrea repertoriului trupei Comedian Harmonists, formată în anii 1920 din cinci interpreţi şi un pianist, recunoscută pe plan mondial datorită modului nou de a cânta pe care l-au inventat. Această formaţie a fost prima care a reuşit să vândă milioane de discuri în întreaga lume.

„Formaţia era extrem de populară în toată lume, în perioada interbelică. Trei dintre membrii formaţiei erau evrei, de la o zi la alta li s-a interzis să cânte. Li s-a permis să mai organizeze un ultim concert de adio, iar ultimul cântec pe care l-au interpretat în acel concert istoric a fost unul foarte emoţionant, un cântec pentru căutarea fericirii de care cu toţii avem nevoie. În momentul în care am auzit această minunată orchestră interpretând acest cântec emoţionant, am simţit cât de teribil trebuie să fi fost pentru formaţia Comedian Harmonists să nu mai aibă voie să cânte niciodată”, le-a spus André Rieu spectatorilor. Astfel ca, Berlin Comedian Harmonists a cântat acel cântec.

A urmat o altă invitată specială, de această dată o soprană din Australia, Mirusia Louwerse, care a interpretat minunat piesa “Wishing You Were Somehow Here Again” din musicalul “The Phantom of The Opera”.

 

Spectacolul a continuat cu unul dintre cele mai apreciate şi culminante momente, apariţia lui Gheorghe Zamfir pe scenă. „Încă din tinereţe, eram un mare admirator al lui. Este faimos în toată lumea. Felul în care cântă la instrumentul său este incredibil”, a spus Rieu, în momentul în care l-a prezentat pe faimosul naist, Gheorghe Zamfir, ceea ce a făcut ca publicul să aplaude intens, interpretând “The Lonely Shepherd”, acompaniat de Rieu. Vizibil emoţionaţi, ascultând melodia cu lacrimi în ochi, a reuşit să emoţioneze publicul şi să ridice spectatorii în picioare, aplaudând frenetic.

„Este o mare onoare pentru mine şi orchestra mea să-l avem alături de noi pe scenă”, a adaugat violonistul.

Apropierea lui André Rieu de fanii săi din România a continuat pe parcursul întregului spectacol, afirmând că muzica apropie oamenii şi îi determină să lege prietenii.

A urmat un omagiu adus marelui compozitor Johann Strauss.

„Nu întâmplător mi-am numit orchestra după marele compozitor Johann Strauss. Sunt sigur că toţi vor fi de acord cu mine când spun că lumea ar fi fost mult mai săracă dacă el nu ar fi existat, de vreme ce, de peste 150 de ani, aduce atâta bucurie întregii lumi şi face atâţia oameni fericiţi prin muzica sa”, a spus André Rieu, rugându-i pe spectatori să-l aplaude pe „regele valsului”, iar, astfel, le-a făcut cunoscută românilor opera celebrului compozitor Strauss, cântând valsul „The Blue Danube”.

„În fiecare seară, când interpretăm acest vals, se întâmplă ceva cu publicul. De îndată ce publicul aude primele note ale acestui vals, se ridică de pe scaune şi încep să danseze. În fiecare seară, în toată lumea. Aşa că sunt foarte curios cum veţi reacţiona la Bucureşti”, le-a transmis violonistul românilor.

La scurt timp după ce orchestra a început să cânte minunatul vals “The Blue Danube”,  zeci de perechi de spectatorii s-au ridicat, rând pe rând, de pe scaune pentru a valsa.

Pentru un timp, Piaţa Constituţiei s-a încărcat cu atmosfera vieneză, ca într-o uriaşă sală de bal.

Pentru André Rieu  momentul cel mai greu este să încheie un concert.

Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă seară, la cel de-al doilea concert susţinut la Bucureşti, când, deşi a anunţat ultima melodie, cu un mesaj de pace şi iubire, concretizat prin piesa “Odă Bucuriei”, compusă de Friedrich Schiller şi Ludwig van Beethoven, îndemnând publicul să încerce să păstreze în inimi cuvintele care invită la fraternitate: “All men shall be brothers” (Toţi oamenii ar trebui să fie fraţi”), specificând că muzica este cea care aduce oamenii împreună, trezind fericirea din noi, un sentiment de care avem nevoie toţi pentru a putea trăi.

Îndemnând spectatorii să meargă să doarmă, pentru că deja era târziu, încă nu erau pregătiţi să să plece. Ridicati în picioare, aplaudând frenetic, l-au convins să mai interpreteze câteva melodii, urmând o ploaie de confetti şi un foc de artificii,  încât André Rieu a continuat să cânte.

 

În final, concertul s-a încheiat cu un ultimul invitat al serii, părintele naiului, virtuozul Gheorghe Zamfir, alături de taraful său şi de un ansamblu de dansatori de muzică populară, îmbrăcaţi în costume naţionale, cântând alături de orchetra lui André Rieu, “Păstorul singuratic”, iar , mai apoi, „Ciuleandra”, concertul a continuat cu piese şi dansuri tradiţionale româneşti, alături de sopranele şi tenorii invitaţi. Vizibil emoţionat, maestrul Gheorghe Zamfir, a stârnit ropote de aplauze de cum a păşit pe scenă, publicul ridicându-se în picioare pentru a-l întâmpina.

Publicul a dansat, formând chiar şi o horă în faţa scenei, a cântat, a aplaudat la cel de-al doilea concert al lui André Rieu la Bucureşti. Iar pentru ca seara sa se încheie de neuitat, spectatorii au avut parte de un foc de artificii si de confetti pe măsura organizarii întregului spectacol, plutind într-o stare de bine, de bucurie şi lumină.

Emoţia, buna dispozitie şi bucuria au fost starile transmise, iar ceea ce a plăcut a fost comunicarea şi interacţiunea continuă pe care violonistul a avut-o cu publicul.

Muzica are puteri miraculoase şi poate aduce oamenii împreună, legând nenumărate prietenii, aşa ne-am simţit la concert, ca între prieteni, aşa cum s-a dorit.

Un concert peste aşteptările tuturor!

 

Irina Lucia Mihalca

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »