Centrul Naţional al Dansului prezintă lucrările artiștilor din programul de master berlinez SODA

 

download

În cadrul programului curatorial al Mădălinei Dan, artist asociat al CNDB în 2016, Centrul Naţional al Dansului îi aduce la Bucureşti pe unii dintre cei mai importanţi coregrafi europeni, în „Sezonul berlinez SODA” 1 – 11 septembrie 2016.

București, 16 august 2016 – Centrul Naţional al Dansului București (CNDB) găzduiește între 1 şi 11 septembrie spectacolele, atelierele şi prezentările a patru absolvenţi ai programului de master SODA (Solo/Dance/Authorship) din cadrul instituţiei HZT – Inter-University Centre for Dance Berlin.

Sub titlul „Sezonul berlinez SODA” sunt reunite un workshop şi o prezentare a coregrafei canadiene Allison Peacock şi spectacole şi prezentări realizate de portughezul Ivo Serra, englezul Andrew Kerton şi neo-zeelandezul Joshua Rutter.

„Sezonul berlinez SODA” este una dintre cele trei direcții principale ale programului curatorial al Mădălinei Dan. Celelalte sunt seria de workshop-uri pentru profesionişti susţinute de profesori de la cele mai importante şcoli europene de dans şi performance, între lunile iunie şi octombrie 2016, şi proiectul Amprenta, în cadrul căruia vor fi prezentate la CNDB cele mai recente lucrări ale Mădălinei Dan, în noiembrie 2016.

Allison Peacock va deschide „Sezonul berlinez SODA” cu workshop-ul „Intuitive Fitness”, programat între 1 şi 3 septembrie şi adresat reprezentanților noii generaţii de coregrafi şi dansatori ai scenei româneşti, apoi va susţine prezentarea „Nature Lovers – A lecture demonstration on Representing Nature in the Performative frame”, pe 4 septembrie, de la ora 19.00.

Allison Peacock -Lecture2

Pentru workshop-ul său, ea se inspiră din variatele sale influențe educative, precum compoziția în timp real, improvizația americană postmodernă, cursurile de balet din școala de anatomie funcțională, dansul jazz, Tehnica Klein, poezia și desenul.

Ivo Serra va susţine o prezentare pe 6 septembrie, de la ora 19.00, iar pe 7 septembrie va fi protagonist în spectacolul „P Dance”, care are ca punct de plecare dansul popular și costumul lui Careto, considerat un ritual inițiatic care simbolizează trecerea de la copilărie la maturitate în Podence, Portugalia. „De-a lungul P Dance, mișcările nudului creează un limbaj fizic visceral și implacabil, cu corpul meu ca punct focal și ecran pentru proiecții comunale”, spune artistul portughez.

IVO SERRA P DANCE  23

Prezentarea lui Andrew Kerton va avea loc pe 8 septembrie, de la ora 19.00, iar pe 11 septembrie, de la ora 19.30, e programat performance-ul său,  „Fieldnotes”. Artistul englez îşi descrie spectacolul ca pe „un exercițiu de personificare spațială sau poate o animație abstractă: acțiunea e limbaj limbajul e corp corpul e gândire gândirea e acțiune acțiunea e corp corpul e limbaj limbajul e gândire gândirea e corp corpul e acțiune acțiunea e gândire gândirea e limbaj limbajul e acțiune”.

Andrew KERTON_FIELDNOTES_Foto_credit_Marion Borriss 24.jpg 300 dpi

Joshua Rutter va participa la „Sezonul berlinez SODA” cu performance-ul „Habitual Flux”, programat pe 9 septembrie, de la ora 19.30, şi cu o prezentare care va avea loc pe 10 septembrie, de la ora 19.00. Despre „Habitual Flux”, în care performează alături de dansatorul Oliver Connew, Joshua spune că: „Suntem în procesul de a dezvolta un mod de lucru care se află undeva între repetiție și performance, cu accent pe identificarea sau dobândirea unor obiceiuri și dorințe, pe antrenament și pe angajamentul față de influența obiectelor și a spațiilor”.

Joshua Rutter

Spectacolele, prezentările şi workshop-ul programate în „Sezonul berlinez SODA” vor avea loc la Sala Stere Popescu de pe Bulevardul Mărăşeşti 80-82. Accesul la spectacole costă 25 de lei (preţ întreg) sau 15 lei (preţ redus), în vreme ce la prezentările artiștilor intrarea este liberă. Taxa de participare la workshop-ul lui Allison Peacock este de 100 de lei, iar înscrierea se face doar pe bază de CV în limba engleză, la adresa cursuri@cndb.ro. Persoana de contact este Ana Papadima (consultant artistic), la numărul 0740 276 865.

Master of Arts SODA (Solo/Dance/Authorship) este un program de master în domeniul dansului contemporan şi performance-ului din cadrul HZT (Inter-University Centre for Dance Berlin), o instituţie care funcţionează sub egida comună a Berlin University of the Arts (UdK) şi a Hochschule für Schauspielkunst „Ernst Busch“ (HfS), în cooperare cu TanzRaumBerlin, o reţea a scenei profesioniste de dans.

Orientat spre performance, este un program post-universitar pentru practicieni din sfere artistice variate care doresc să-şi extindă, să transforme, să completeze demersul artistic cu abordări teoretice, practice şi critice. SODA propune o investigare în domeniul dansului şi al practicilor performative în accepţiunea lor extinsă, aceea a întrepătrunderilor şi interferenţelor cu sfera mai largă a artei contemporane.

Despre „Sezonul berlinez SODA”, artistul asociat Mădălina Dan spune: „Pe de o parte, «Sezonul berlinez SODA» este un prilej de a prezenta publicului şi comunităţii artistice din Bucureşti lucrări coregrafice originale şi inedite şi de a oferi posibilitatea artiştilor invitaţi de a-şi prezenta lucrările după terminarea studiilor. Pe de altă parte, acest cadru vrea să devină  o platformă de dezbatere şi de împărtăşire a proceselor artistice foarte specifice de la SODA şi de a le pune în dialog cu metodologiile şi problematicile artistice cu care practicienii din România sunt familiarizaţi”.

Mădălina Dan este laureată a Premiilor CNDB 2015. Ea a iniţiat şi produs o multitudine de spectacole, dezbateri şi ateliere de dans. O prezenţă constantă pe scena de dans din România şi unul dintre artiştii cei mai importanţi ai unei noi generaţii de dansatori şi coregrafi, artista a fost premiată pentru contribuţia sa în dans şi performance prin ateliere, laboratoare de creaţie şi proiecte de mentorat.

Madalina Dan from all that matters_with sergiu matis_2015

Continue Reading

ROYAL MUSICAL JOURNEY: CONCERT DE GALĂ DE MUZICĂ BAROCĂ, 14 septembrie, Sala Radio, 19:00

Print

La început de toamnă, Fundația Calea Victoriei vă invită la concertul de gală „ROYAL MUSICAL JOURNEY” – o călătorie savuroasă și ritmată în Europa cochetă a secolelor XVII și XVIII.

Alături de dirijorul Gabriel Bebeșelea, genial muzician din tânăra generație, de fermecătoarea soprană Rodica Vica și de Orchestra Symphactory vom poposi la curtea somptuoasă a Regelui Soare, vom naviga muzical prin romantica Veneție și vom asculta acorduri divine din Germania. Fredonăm apoi refrene visătoare din Anglia și ne aventurăm în exoticele Indii Galante.

Șapte compozitori- Vivaldi, Rameau, Lully, Boccherini, Handel, Purcell și Broschi – ne vor surprinde cu lucrări inovatoare, cu improvizații inspirate și cu energia concentrată în muzica lor. Publicul va avea șansa să asculte instrumente astăzi neobișnuite, specifice epocii baroce: clavecin și teorba.

Călătoria noastră muzicală se va derula într-o atmosferă miraculoasă care va reînvia lumea visătoare și îndrăzneață a barocului. Ilustrații animate,create de artistul clujean Jozsef Vass, vor însufleți fiecare fragment muzical.

Imagini inspirate din tablouri de epocă, cu interioare bogat ornamentate și cu personaje ȋn costume fastuoase, vor reconstrui atmosfera și parfumul unei fabuloase lumi dispărute.

Dirijorul Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai talentați artiști români, deținător a numeroase premii internationale, este aplaudat frenetic în săli de concerte din intreaga lume. Și-a finalizat studiile la renumita Universitate de Muzică din Viena, unde și locuiește în prezent. Invitata specială a serii este soprana Rodica Vica, o voce cu coloratură dramatică, specializată pe muzica barocă, recunoscută pentru rolurile interpretate la Opera Natională din București și în spectacole sau turnee din Italia, Franța, Austria, Belgia, Germania și Japonia.

Categorii de bilete:

Categoria I – 100 ron

Categoria II – 80 ron

Categoria III – 65 ron

Biletele la concert se pot achiziţiona numai prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online pe www.eventim.ro.

Continue Reading

Marina în pictura românească din colecţii particulare

afis Marina a4

Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România organizează joi, 25 august, orele 18.00, vernisajul expoziţiei Marina în pictura românească din colecţii particulare.

Expoziţia cuprinde lucrări din 50 de colecţii de artă particulare, semnate de artişti plastici reprezentativi, din perioada secolelor XIX-XXI.

În expoziţie publicul va putea admira peste 150 de lucrări, semnate de nume celebre ale picturii clasice şi contemporane româneşti începând cu: Constantin Petraşcu, Theodor Pallady, Dumitru Gheaţă, Eustaţiu Stoenescu, Nicolae Dărăscu, Vasile Parizescu, Theodorescu Sion, Iorgulescu Ior, Ion Pacea, Vasile Sălişteanu, Sorin Adam etc.

Peisajul marin ca gen pictural a fost foarte popular în secolele XVII-XIX,  pictorii români concentrându-se asupra țărmurilor, porturilor ori plajelor. Marinele sunt lucrări de atmosferă, în care cerul și apa sunt elementele cele mai importante. Compozițiile sunt astfel concepute, încât se simte profund „spiritul mării”, care predispune la calm, meditație și relaxare.

Prezenta expoziţie este continuarea fructuoasei colaborări, pe care Muzeul Naţional Cotroceni o are încă de la înfiinţare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România,  membrii societăţii, oferind spre expunere opere de o mare valoare patrimonială, dând astfel posibilitatea publicului vizitator să cunoască creaţia unor adevărate genii ale picturii româneşti şi universale, altfel, inaccesibilă marelui public.

Continue Reading
1 2 3 8